miercuri, 26 august 2015

Poeții certați de Dumnezeu



Bărbaţii din ţara mea
nu mai au  mărul lui Adam.

Nu văd că între mâinile lor
se întinde o câmpie,
cerând inhalații cu nori.

Cu suliţele străbunilor
descoperite în adâncul numelor
omoară tristeţi și pustiuri.

Își pierd vremea,
făcând flotări împotriva depresiei
și statuile au devenit nerăbdătoare
s-au aprovizionat cu lanterne
să citească istoria pe furiş în timpul nopţii.

Ascultați,
cum Dumnezeu
ceartă poeţii
că şi-au retras strigătele din circulaţie
și nu au înarmat
metaforele cu grenade.

Animale de pradă,
îmbătrânite de așteptare,
au intrat în arterele tuturor,
dresate
să modifice cu ghearele
conturul patriei,
păstrat în inimile noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu