miercuri, 8 iulie 2015

O vioară scufundată în cuvinte

M-am mutat în cuvintele ei să văd dacă frumusețea este și durere. Gîndeam că de atîta candoare voi îmbătrîni mai încet și nu voi mai visa cum vîntul îmi trimite în plicuri femei dezbrăcate.
Nu voi mai înghiți pastile amare contra singurătăţii pentru a nu îmi mai foşni în urechi ca hîrtia creponată. Nu voi mai purta şosete de păstrat echilibrul în clipa cînd simt miros de epidermă nedumerită.
Chiar dacă inima mea are oglinzi retrovizoare să știu ce îmi mai face trecutul trebuia să aflu dacă asfințiturile ei erau bune de dormit și de murit. Speram ca în cuvintele șoptite să ispășesc mai ușor pedeapsa de a vinde versuri pe peroanele pustii din suburbiile orașului.

Pentru că înfiorările nu au o casă a lor eram sigur că aici le voi găsi certificatul de naștere. Poate voi face și o vizită în supermarketurile tandreții deschise pe toate străduțele înguste ale inimii unde se aud sunînd telefoane secrete.
Unde aș putea să-mi odihnesc mai bine brațele grele de îmbrățișări asemeni unor rezervoare imense de iubire? Unde aș putea admira mai bine cum trupul i se aprovizionează cu o timiditate trucată?

Numai aici lacrimile de fericire sînt legate la mijloc cu bucăți din ecuator. Este așa mult văzduh că a început să-mi crească aripi în interior și trebuie neapărat să mă înscriu în loja masonică a trandafirilor pentru a ști cîți centimetrii mai sînt pînă în paradis.
Patria are multe feluri de a se exprima însă în cuvintele diafane există o așa mare  democrație, încît  și maci pot da jos un guvern. Așteptările au cronometru, verbele nu pot fi prescurtate decît cu săruturi, îndoielile sînt scrise de un rîu orb.
Cînd am rugat-o să-și încheie nasurii de la bluză și să intre și ea în cuvintele mele m-a refuzat, spunînd că sînt prea multe resturi de idealuri și primăveri care s-ar putea să îi producă migrene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu