miercuri, 1 iulie 2015

Fii bună și lasă ecuatorul să-ți treacă peste trup

De cîte ori sînt pe punctul de a mă îndrăgosti cîteva zile la rînd fac rodajul inimii. Ne mai avînd  loc să dorm în pat din cauza fanteziilor temporar mă mut pe covor. Să nu fiu prins pe picior greşit schimb regulamentul de organizare şi funcţionare a arterelor.
Mă spăl pe mîini de trecut cu săpun de casă. Gaterul cu care îmi ascut creioanele să pot scrie zilnic cîți litrii de benzină  trebuie să cumpăr ca soarele să urce pe cer îl ascund în pivniţă. Şterg ferestrele cu piele de căprioară ca ziua să se ridice mai uşor pe ele.

Salutările de adio ale celulelor mele le înghesui în rucsacuri militate şi le arunc în debara. Dacă descindeţi în mine cînd sînt aproape îndrăgostit veţi găsi dimineţile  răsturnate asemeni unor mobile albastre.
Cînd se ridică în vîrful picioarelor să tragă perdeaua am grijă să închid telefonul  să nu-i împrăştie aromele din umeri. La sfîrșit cînd vine momentul decernării premiilor mă transform într-un jet de lumină să-i pot liniști respirația.
Pe la prînz cînd soarele se îmbolnăveşte de pojar şi emană multă căldură sînt atent să-i construiesc din fumul de ţigară umbrele răcoroase. Îi ung încheieturile rotunde şi albe cu uleiuri scumpe să revină la flexibilitatea de dinainte.
Cînd i se face foame îi tai felii de pîine cu ajutorul ghilotinei care mi-a retezat tinereţea. Apoi, o prăjesc la aragazul la care îmi încălzesc cuvintele înainte de a i le spune să nu-și revășească visele. Ca nu cumva să aibă  scurgeri de frumuseţe îi  las din nou haita de lupi din vene să îmi atace tăcerea.
Prea multă candoare rămîne neadmirată pentru că  sînt tentat ca din plutirea ei să întemeiez imperii. Nu mai plec  nicăieri. Rămîn să-i păzesc primăvara din trup. Nu vreau ca vreo adiere rătăcită să-i scotă prospeţimea din casă. Pe preșul de la intrare aș găsi toamna ațipită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu