vineri, 19 iunie 2015

Ziua de lucru s-a micșorat

Tinerețea mea a intrat în dulapul de pe hol și s-a încuiat înăuntru. Putea să mă prevină și să-mi lase sub preșul de la intrare ce a mai rămas din primăvarea cu care funcționa.
Aș fi fost mulțumit să-mi lase o gutuie în fereastră pentru că este ușor de citit în ea cum toamna ia în stăpînire lumea. A luat și personajele feminine  din cartea pe care am semnat-o împreună, lăsînd-o nelocuită.
Mai întîi, am căutat-o între versuri pentru că aici se ascundea întotdeauna. Am scotocit străduțele strîmte și întunecoase ale inimii folosind sîngele ca pe o lanternă pînă am aflat unde s-a ascuns. Nu suferea de claustrofobie. Petrecuse mult timp înghesuită în numele meu fară butelie de oxigen și fără să se plîngă. 
Cheia de zece cu care stîngeam piuliţele vîntului cînd cadea de pe acoperişuri şi ciocanul cu care spărgeam stropii de ploaie să îi fac mai mici pentru a nu răni ierburile nu mi-au fost de nici un folos să o eliberez. Am făcut uz și de  aparatul cu care îmi  sudam demult strigătele de bucurie. Am utilizat pe post de  cheie universală trandafirul cu ajutorul căruia convingeam doamnele să se dezbrace în propozițiile mele. Fără succes.
Dulapul în care s-a ferecat este de nepătruns și are o disciplină tragică, deşi uşa are grosimea unei umbre. Îmi pare rău că nu i-am luat măcar amprentele poate reușeam să-i reconstitui prospețimea și seminariile lungi despre rotunjimea șoldurilor frenetice. Uneori am fost prea riguros cu tinerețea mea. Îi dădeam nota patru la purtare și îi interziceam să mai ia stele în gazdă cînd vedeam cu cît nesaț scotea aromele din trupurile doamnelor și le depozita în cuvinte.
De cînd îmi lipsește, ziua de lucru s-a micșorat, prezentul se bîlbîie și lumina s-a apucat de fumat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu