sâmbătă, 27 iunie 2015

Nu mai am loc să dorm între silabe

Toate ziarele scriu că ţara are dureri groaznice de genunchi. În noi s-au deschis şantierele îndoielilor. Gunoiul este cărat din suburbii cu mașini de război.
Se zvoneşte că lumea se sfîrşeşte, începînd din cartierul meu. Mă rog bunului Dumnezeu să mai întîrzie cîteva zile să apuc să-mi plătesc telefonul pentru că am de gînd să-l folosesc și pe lumea cealaltă.
 
Dintr-o eroare de tipar, în monitorul oficial, în loc de cuvîntul "omor" a apărut "amor", justiția condamnînd la ani grei de puşcărie toți amanţii cunoscuți.
Ca să văd jumătate din aceste nenorociri mi-am vopsit lentila stîngă de la ochelari cu vopsea neagră.  Dacă am douăzeci de cartofi cred că am numai zece. La un intelectual ce face curat pe străzii nu văd, decît dimineața cum i se încurcă în mătură. La o mașină, numai două roți și calculez fără zgomot cîtă benzină economisește că o privesc cu un singur ochi. 
Dintr-o frunză văd numai partea unde stă ascunsă toamna. Într-o batistă observ, doar peroane pustii. Dacă scriu lanului de grîu să nu mai izgonească macii la marginea drumului că pot fi accidentați de turiști hîrtia se sfîrșește la mijloc și sînt nevoit să continuu pe cămașă.
Într-o busolă deslușesc furtunile ce stau ca niște amazoane la drumul mare. Am devenit expert în a desluși cum frigul ține minte drumurile pe unde am umblat dacă bag pantofii în frigider, deși văd numai unul.
În schimb întîmpin greutăți cînd contemplu o femeie. Nu-i văd decît jumătate din inimă. În cealaltă nu știu ce se ascunde. Noroc că toate doamnele m-au părăsit din cauza crizei economice. În oraș s-au pus în mișcare morile de vînt, aerisind o parte din promisiuni și sentimente.
M-am contaminat de la patria mea de mă dor genunchii atît de rău. Îmbrățișările mele sînt cercuri tăiate în două. Numai umbrele ce se reped ca niște kamikaze în pămînt au rămas întregi. În curînd îmi voi vopsi în negru și cealaltă lentilă. Simt că nu mai am loc să dorm între silabe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu