miercuri, 3 iunie 2015

Nu deranjaţi, închid o parte din filialele iubirii

Am întrerupt relaţiile diplomatice cu unele filiale ale iubirii. Era obligatoriu să  funcționez numai cu petale de trandafiri să pot întinde mîinile mai ușor spre văzduh. Trebuia să-mi transform imaginația  în meserie de bază să nu devin prizonierul frigului..  Era greu să fiu întotdeauna discret cu  îmbrăţişările lungi ce mă ajutau să uit adevărul.


Numai trupul meu știe de cîte ori a recitat din textele mării. Aproape nu mai știam să aștept. Eram pe post de paznic al zîmbetelor rujate. Exista riscul ca vreo floare de cireș să le spargă sediul, furîndu-le candoarea. Nici sîngele nu mai suporta atîtea poduri de pontoane pe care treaceau visele ca niște promisiuni fără acoperire.

În filiala de nord a inimii era atîta nerăbdare că emoțiile evaporau perdelele și conturul lucrurilor. Îți sărea minutarul de la ceas. Aerul montan intra buluc în substantive provoacînd panică. Căldura stelelor devenea mai seducătoare ca niște buze de adolescentă. De aici înainte nu o să mă mai prefac că sînt mulţumit cînd anotimpurile pleacă din corpul meu total  desfigurate.
În altă filială liniştea își proiectase zeci de intersecţii. Pe orice străduţă porneai  îţi apareau aceleaşi afecţiuni de care suferă şi toamna. Soarele nu urca pe cer,decît dacă îi puneai bezină. Amintirile femeilor frumoase erau păstrate  asemenea unor tratate de estetică tulburătoare. În alte filiale orice formă de obrăznicie a colinelor văduvelor  era acceptată cu plăcere.
Săruturi perfecte care să împartă timpul exact în două nu se întîmpau. Multe din trusele de gesturi erau incomplete şi cu defecte. Am suspendat orice colaborare cu o parte din filiale iubiri. Pentru prima oară îmi demonstram originalitatea. Renunţînd la aceste locaţii mă simt ca şi cînd aş fi dărui unei privighetori cîţiva nuferi plini de lumină.
Nu-mi rămîne, decît să pun anvelope noi nimicului şi să traversez lumea ca un papă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu