duminică, 7 iunie 2015

Înainte de a vorbi despre iubire îmi încălzesc cuvintele la aragaz

Ascunsă într-o lumină secretă doamna aceasta pășea pe podeaua casei mele din scînduri de brad, făcînd aerul foarte prețios. Tîmplarul care a bătut dușumeaua cred că știut că la o femeie parte cea mai grea o reprezintă frumusețea de luat cu el toate scîrțiiturile și le-a dus în afara orașului.
Pereții pînă atunci, sătui de melancolie brusc își descoperise capacitatea de a îmbrățișa. Deși, îmi încălzisem cuvintele la aragaz se cuvenea să vorbesc totuși în șoaptă. Nu prea îmi ieșeau nici gesturile de politețe. Mă mișcam ca și cînd încercam să așez sîmburii în interiorul unui măr.
Curgeam în toate părțile asemenea unui iaz ce se străduiește să țină prizonieră o stea.  Mă pregătisem să încep caligrafia unui moment de fericire cum își pregătește dimineața prospețimea pentru a ieși pe bulevard.

Să nu mă vadă lumea de pe stradă cînd îi voi unge încheieturile cu ulei de trandafiri pentru a fi mai flexibilă am adus o basculantă de pămînt dintr-un versant plin de ieburi și am descărcat-o în fața ferestrei. Două săptămîni la rînd am cărat oxigen montan cu rucsacul în toată casa.
Îmi aranjasem amintirile pe umerași într-un dulap dărăpănat și ațipit la capătul holului să nu fie văzut de nimeni. Vara era dincolo de ușă și nu îmi faceam griji că va renunța să se urce pe tulpinile copacilor pentru a privi prin gaura cheii.
Cînd s-a așezat în fotoliu genunchii îi erau îndoiți asemenea unei zile ce se curbează la ora amiezii. Privirea mea ca o iederă încerca lent să-i deslușească trupul, bănuind că sub rochie se ascund peisaje în care dorm instrumente muzicale neștiute.
Îmi era greu să-mi găsesc un punct de sprijin în acest prezent ce mă voia corigent. Nu mă mai puteam apăra, decît visînd. Am oprit pendulul ce dilua timpul din cameră prea repede cu speranța că se vor destrăma aceste gînduri uluite.
Am avut noroc. Un surîs trimis către mine ca o parolă  părfumată  mi-a oprit avalanșa din artere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu