miercuri, 6 mai 2015

Şosete politice

Din grabă  mi-am pus în piciorul drept o şosetă albastră şi în piciorul stîng o şosetă roşie. Cînd am ieşit pe stradă cu un picior mergeam pe trotuarul din stînga şi cu celălalt pe trotuarul din dreapta. Şosetele nu se suportau să meargă apropiate. Aveau ideologii diferite. Aspiraţiile şi viziunile lor erau diametral opuse.


Aveam un mers neputincios, plin de dureri, haotic. Paşii mei aveau ceva tragic şi fără direcţie. Parcă eram ginerele nedorit al aerului pentru că şi acesta se dădea din faţa mea să nu-l calc şi să-l strivesc. Nu am reuşit să înaintez nici zece metri, deşi mă ţineam de razele soarelui cu amîndouă mîinile. Şi nefericirea îşi schimbase poziţia în trupul meu. Pînă la acest incident citeam în mers, visam, asfinţeam. Îmi dirijam traiectoria cu micile găuri din talpa pantofilor pe care le foloseam pe post de radare.

De teamă să nu cad şi să răvăşesc peisajul din interiorul meu m-am întors acasă şi am îngropat şosetele sub un copac gînditor. Ulterior am constatat că șosetele îmi pricinuise daune. Arătam ca un soldat întors din prizonierat norocos că nu fusese despicat în două. Oricum pantalonii mei nu mai puteau fi folosiți. Erau crăpați din fața pînă în spate ca și cînd picioarele mele provocase o alunecare de pămînt. De atunci am rămas cu o teamă de nedescris de crăpături. Nu îmi este frică de înălţime, de scorpioni, de broaşte, că se schimbă regimul politic.


Crăpăturile însă îmi provoacă sudori reci, degetele nu mai văd, iar inima îmi trepidează ca un motor ce funcționează în două bujii. Am luat pastile contra crăpăturilor, flacoane întregi fără nici un rezultat. Frica s-a accentuat atît de mult că mi-a sărit minutarul de la ceas. Psihologul de crăpături mi-a spus că nu îmi fac nici un rău, nu muşcă, nu ţipă şi nici nu îţi cer să le iubeşti. Doar ruinează. Sînt ca nişte denunţuri ale zidurilor. Sînt un soi de trădări ale cerului ascuns în obiecte. Crăpăturile din asfalt, din blocurile sînt mărturisiri ale vîrstelor. Par nişte eşecuri ale unei lumi ce nu îşi mai poate imagina viitorul. După amiezile, sentimentele, amintirile au crăpături.  Majoritatea cuvintelor folosite în parlament au crăpături. Cu chipul de argilă ca al unui proletar mă întreb dacă toate crăpăturile lumii sînt din cauza şosetelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu