duminică, 31 mai 2015

Singurătatea are pulsul crescut

A crescut pulsul singurătății și nu trece nici o femeie prin apropiere cu vreo lumină salvatoare. Nu-i un secret să vă spun că locuiesc la parterul unui sonet unde  roua dimineții picură de la etajele superioare deschizînd în mine mii de ferestre. Este un fel de parolă lichidă ce mă ajută să intru pe teritoriul candorii.. Aici și iarba transpiră lent în timpul exercițiilor fizice executate pentru a-și păstra prospețimea.

În această încăpere aerul e plin de molecule umede și pot trece pe lîngă mine fără să mă recunosc.  Numai că numele mi-a intrat la apă ca o rufă albă și  mîinile mi-au rămas afară. Orfane, parcă aparțin cuiva care visează și pe trecerea de pietoni.
Nu știu dacă mai sînt specificate în cartea de identitate pentru că înainte de a avea capacitatea de a fi melancolic eram trecut cu tot trupul în acte. Mi s-a prescurtat și semnătura, atît de mult că nu imi mai reprezintă toate fanteziile și tot zgomotul căderilor mele. Nici drumul sinuos pe care îl parcurg să videc prezentul de febră.
Sînt ca un rîu care nu știe încotro curge nefiind stăpînit de vîsle. Mîinile nu îmi mai aparțin. Nu mai am cu ce să amîn incertitudinile de pe coapsele ei albe. Nu mai pot construi mobilier pentru dragoste, decît cu defecte. Ciorchinii de struguri pe care îi culeg au boabele pline de eclipse de soare.  Parcă și propozițiile au prins un pic de acreală.
Este foarte dificil sa mai rotunjesc șolduri cu palmele. Nu mai cu ce să-mi dactilografiez scrisorile pe le trimit viitorului.  Ultimile expediate erau pline de falsuri și nervozitate. Acum apelez la privighetorile din grădină să-mi transcrie ideile pe portative și să le cînte. Dacă nasturii de la cămașă îmi leșină cînd stau în tramvai prea aproape de vreo tînără degetele îmi sînt atît de străine că nu îi mai pot revigora. 
Numele meu asemenea unei salopete spălate în fiecare zi s-a strîmtat exagerat de mult. Există riscul să-mi rămînă și picioarele pe afară și să rătăcesc sensurile. Nu o să mai înțeleg dacă mă îndreapt spre vreun far de la marginea fericiri sau spre stele.
Mă simt ca bărbatul care i-a tăiat sfîrcurile soției pentru că pruncii sugeau de dimineața pînă seara și nu mai avea  timp să-i calce pantalonii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu