sâmbătă, 23 mai 2015

Pudriera cu himere


Este neînchipuit de plăcut ca o doamnă cu gesturi complet inutile să  accepte să fie neatentă ca eu să o pot privi în siguranţă. 
Deși podeaua scîrțăia sub greutatea frumuseții ei, nici nu-mi trecea prin cap să chem tîmplarul  pentru a lua  cu el această indiscreție a lemnului de brad.
Numai în cîteva minute aerul din jurul trupului  își dublase prețul și era foarte probabil ca perdelele să se sinucidă deoarece nu putea imita misterul din rochia ei.
Cred că se hrănea numai cu petale de trandafiri de avea pielea atît matinală. Bănuiam că produce exclusiv sinceritate.
Cu siguranță locuia la primul etaj al unui sonet și nu folosea liftul ca să facă zgomot pentru că atomii nevăzuți din apropierea ei emiteau o muzică nefirească ce-mi agresau simțurile.
În priviri i se observa un conflic luminos între lanul crud de grîu și albastrul braconat de pe un iaz ațipit între păduri montane.
Avea un spațiu atît de imens în surîsuri că nu ar fi fost nici o mirare dacă aici s-ar fi organizat olimpiada mondială de sărutat.
Putea face cu întuneric cu părul în ferestre. Lîngă ea iertai mirosul de pelin. Îi treceai cu vederea faptul că răvășea lumina atît de diplomatic și fără nici o  planificare.
Devenisem brusc neașteptat de politicos de nu știam cum să-i spun că vreau să-i hrănesc haita de lupi din artere pe care o aud urlînd de foame.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu