marți, 19 mai 2015

Prestanța unui om cumsecade

Pentru cei din cartierul meu sînt un  cetățean cumsecade care montează borne kilometrice în  lungul viselor. Puţin supărat că nu am reuşit să fac din verbe nişte mitraliere performante. Nu mi-am înscris costumul de haine la nici un concurs de sinceritate. Bocancii mei de proletar întîrziat s-au adaptat repede comportamentului de tîlhar al capitalismului şi acum suportă toate tipurile de noroaie. Îmi încălzesc șosetele cu muzică de jaz și am grijă cînd mă încalț  să nu fie de culori diferite pentru că toată ziua voi merge crăcănat.


În ficare dimineaţă urc vîntul pe acoperişuri să nu-l muşte cîinii şi alimentez soarele cu benzină să poată urca bolta cerească. Dacă arborii devin prea îngînduraţi privind suburbiile oraşlui trimit cîteva păsări să le promită rafale de ploaie. Nu plec de-a acasă fără să-mi montez aripile interioare ca nu cumva să fie decretată ziua fericirii în patria mea şi eu să nu fiu pregătit. La un asemenea eveniment ferestrele pot face febră. Cupolele bisericilor s-ar topi, iar firele de iarbă ar uită tot ce-au cugetat despre libertatea sinuoasă a fluturilor.

Mi-am cîștigat statutul de simbol al cartierului mai ales după ce m-am întors din Afganistan victorios. Cea mai mare izbîndă a mea acolo a fost aceea de a lăsa aerul să treacă peste graniţe fără paşaport. Cred că se vor scrie versuri despre numele meu după ce i-am găsit loc de parcare sărăciei într-o înjurătură. Notorietatea mea a venit şi din modul politicos și inedit de a mă purta cu trupul femeilor. Pentru a le înclina iubirea în inimă spre partea însorită  mă ajut cu un cric de mătase. În semn de dragoste le ridic zîmbetele pînă aproape de extaz,  le salt sîngele în artere pînă cînd buzele se colorează în roşu. 

Ca să dobîndesc şi mai mult respect în cartierul meu am interzis tuturor să facă dragoste în faţa cîinilor sau să mai spele găinile  cu dero ca ouăle să fie albe. Nimeni nu mai are voie să dea cărţile necitite la orfelinat şi nici să scrie cu ziduri poeme despre eternitate. Faptul că locuiesc la etajul trei al unui sonet nu negociez cu nimeni locul unde trebuie amplasate crîşmele şi nu primesc cu chirie pe nimeni care din prea multă laşitate bagă cuvintele în panică. Odată ce am primit diploma de cetăţean cumsecade al cartierului meu nu-mi rămîne, decât să privesc mişcarea lentă a lumii asemănătoare luminii ce se roteşte într-un nufăr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu