duminică, 3 mai 2015

Nu vreau să mai fiu un cireș umblător vizitînd orașul

Unii stau lungiți în şezloguri şi dau comenzi ameţitoare de ți se desfac șireturile de la pantofi. Cer să  vină primăvara ambalată în conserve de aur. Comandă musculatură proaspătă pentru apa în care urmează să facă baie. Cînd șantierele fanteziei se instalează în dormitoarele lor vor mecanici nemți pentru repararea utilajelor defecte. Dau dispoziție ca amintirile lor să fie legate în pachete cu ajutorul ecuatorului pentru a le menține calde. Își injectează modestia cu botox. Ei sînt soldații neinstruiți ai capitalismului neputincios din țara mea.

Am fost obligați să ne sînt păstrăm cuvintele în frigider pentru a ne exprima friguros, reducînd la maxim prescurtările conspirative. Ca să nu mai putem visa ne-au înghesuit în rucsacuri aerul prefăcut dintre două adevăruri false. Cînd a sosit momentul să tragem răsăritul dintre rădăcinile ierburilor ni s-a spus că s-ar putea să scoatem la lumină toate decepțiile veacurilor trecute scurse sub pămînt și ne-au trimis prin poștă harta intersecțiilor din interiorul nevrozelor.

Deși mă hidratez cu apa națională din Dunăre viaţa mea este o ciornă plină cu mîzgălituri, ştersături, adăugiri unde înalții dregători își calculează spontaneitatea. Ei nu mai gîndesc să nu le plagieze cineva ideile. Participă la campionatul mondial de dezonoare și mereu se clasează pe podium. Își mențin maturitatea în stare sportivă căutînd să-şi mai pună pe cer cîte o stea fierbinte numai că nu prea găsesc cerul, iar ele nu vor nemachiate. Pentru ei poporul reprezintă milioane de indivizi ce comunică între ei prin intermediul nefericirii și nu pot fi civilizați, decît cu morfină. Casele oamenilor au fost transformate în urne de vot imense unde se antrenează să suporte realitatea.

Dacă din mine scad timpul cît țin pumnii strînși în buzunare, scad substantivele intrate în panică pentru că primăvara întîrzie nu ştiu cît ar mai rămîne din înălţimea mea. Dacă mai scad și orele în care am fumat ca văzduhul să nu creadă că este singurul asediat de nori cred că aș rămîne cu puține kilograme. Dacă elimin etuziasmul, zborul, revolta este posibil să rămîn fără defecte și să le fiu pe plac. Dacă abandonez din mine terenurile virane unde ei își aruncă gunoiul, alunecările de teren ce îmi frîng iubirea aș deveni un prizonier eliberat la schimb cu un pluton de minciuni.
Ca să traversăm autostrada aceasta răsucită plină de zgură și denivelări nu trebuie să ne mai purtăm ca niște cireși umblători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu