vineri, 1 mai 2015

Lumina așteaptă prăbușită în noi

Sinceritatea este un fel de pernă erotică ce te poate sufoca dacă nu ești atent. Patria este condusă asemenea unui ospiciu. Muştele sînt omorîte cu arcul cu săgeţi. Trenurile pornesc din gări în funcţie de bolnavii pe care îi transportă. Primii sînt întodeauna cardiacii. Curajul, patriotismul şi inspiraţia s-au decolorat. Minciuna se poartă cuviincios și acasă și piețele publice. Altfel nu ar fi cea mai curtată doamnă. Cînd vrei să denunţi impertinenţa şi prostia constaţi că nu există nici o instanţă care să aibă o registratură pentru aşa ceva.


Am auzit că sînt nişte gospodari prin Bucureşti care şi-au redus din atribuţiile casnice să aibă vreme să conducă  ţara. Însă, nu fac altceva decît să ne dea prin maşina de tocat visele şi idealurile. Nu sînt în stare să şteargă nici vitrinele unde ne păstrăm smerenia. Mi-e teamă să mai beau și apă că se găseşte repede un aşa zis capitalist ca să se plimbe cu barca prin mine. Dacă aprind o lumînare la care să-mi citesc drepturile din constituţie mereu se găsesc cîțiva indivizi care să-mi facă nişte făgăduinţe. Imaginaţia face contrabandă cu dorinţe. Primăvara prescurtează în noi revolta și ca să nu fim recunoscuți purtăm ochelari fumurii.

Îi aud pe cei ce cad în propriile cuvinte cum cad privighrtorile în cîntecele lor şi cînd ies să-şi cumpere o pîine sînt plini de vînătăi şi de funinginea înfrîngerilor. Nu vreau să mai mă fac că aţipesc cînd văd atîţi netrebnici cum ne trag dimineaţa de sub picioare. Nu vreau să mă fac că nu aud cînd ei se roagă lui Dumnezeu să le ascundă urmele. La mine în cartier nu vezi un semn de circulaţie pentru soare. Lumina este indecisă să intre în noi. Nu vezi un curcubeu deasupra viitorului. Altadată cu tinereţea mea iscam primăvara în piaţa publică. Speranţele miroseau asemenea pămîntului natal. Libertatea însă dă semne că are diabet. Nu ar trebui să dureze prea mult această teroare a nefericirii. În inima mea simt cum cineva născocește sensuri iresponsabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu