vineri, 22 mai 2015

Documentar populat cu peisaje obosite

S-a cam uzat trupul meu. Numai de cîte ori am traversat grădina să văd dacă trandafiri mai au nevoie de idei pentru a înflori. Numai de cîte ori am iscat primăvara în oraş să am cu cine citi gîndurile copacilor. Am mers cu respiraţia întreruptă la servici să nu rup dimineaţa în bucăţi.  Nu mai eu ştiu cît am stat în picioare urmărind faţada vechilor clădiri pentru a descoperi chipul unui domnitor model. Dacă mă gîndesc bine aproape sînt bun de murit. Pare o nimica toată, doar cîteva julituri ici colo. Însă cînd îmi ascut creioanele fac febră musculară. Dacă ridic fusta unei tinere mă dor mîinile de parcă aş fi cărat lingouri de aur. Mi-am dorit să intru într-o picătură de ploaie să cad împreună cu ea pentru a simți partea estetică a gravitației. Însă din cauza emoţiilor am picat în decolteul unei doamne. Am stat acolo îmbătat de jocul rotund al celor două cercuri pînă seara cînd și-a dat sutienul jos și am putut să mă risipesc peste colinele ei.

Corpul meu nu își mai costruiește vise în regie proprie. Acum apelează la o femeie cu epiderma de sidef ce ştie să facă întuneric în cameră cu părul ei lung şi buclat. Ca să-i explorez formele şi să nu ma rătăcesc trebuie să mă ţin după cusăturile capotului cu care umblă prin casă. Simţurile mele au căpătat o agresivitate neîndemănatică și mi-e frică să mai dorm cu telefonul în mînă să nu sune vreo vişină roșie de forma unei guri de adolescentă. Aș fi onorat dacă cineva s-ar ruga pentru mine ca primăvara să nu îmi mai răscolească amintirile. Şi frigul se întoarce prematur  să facă mulaje paşilor mei. Am renunţat la obiceiul de a unge încheieturile femeilor cu ulei din flori de salcîm. Am casat şi macaralele cu care mutam candoarea iubitelor după o coapsă pe alta. De departe se observă cum cineva încearcă să blocheze semafoarele  în intersecţiile inimii ca idealurile mele să ocolească prin suburbiile sărăcăcioase ale oraşului.

Trupul meu s-a deteriorat mai mult decît planificasem.  Multe din evenimentele destinate mie  nu le-am trăit din neatenție. Măcar nu le-am copiat pe vreo ciornă să le studiez cînd iarba pleacă în concediu şi se face linişte în cuvinte.  Instictele mele difuzate întotdeauna în original s-au demoralizat văzînd cîte şantiere a deschis cerul în carnea mea. Gesturile mi-au devenit atît de lente de parcă să-ar întoarce după cîmpul de luptă. Sînt atît de multe falsuri în jurul meu că şi săruturile s-au apucat de braconaj. Cu îmbrățișările unor doamne nu mai poţi  lega nici un buchet de lăcrimioare. Mîinile îmi înfloresc doar între doi genunchi albi. Sînt atît de multe colocvii despre tăcere şi căderi de nu mai am timp să completez formularele necesare  iubirii. Și așa fericirea este plecată cu anii în permisie.

 În zadar mi-am trimis celulele la reciclare.  Nici prestigiul de a vîsli într-un fruct nu m-a ajutat. . Nopţile tot intră pe furiş sub fotografia mea din cartea de identitate. Sînt parcă o erată a unui secol apus pe care nu o consultă nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu