vineri, 29 mai 2015

Dăunători de lux

Trebuie să se facă un import masiv de canibali, cazaţi obligatoriu în parlament. Este nevoie și de cîțiva litrii de mercur  drept aperitiv pentru înalții dregători să știm temperatura minciunilor.
Dacă ar fi să întemeiez o suburbie lîngă oraș din gîndurile lor cred că aș face o copie fidelă a iadului. Și-au luat  carnete de conducere pentru a putea circula prin  fructe și pepeni ca să nu le mai fie ascultate telefoanele. 
Și-au pus fotografiile în vitrinele unui punct la cîțiva centimetrii deasupra ridicolului. Au pus deoparte hîrtie igienică și pentru clipa cînd vor muri. Le-am scris o scrisoare politicienilor să nu mai penseze găinile ca ouăle să iasă fără erori și sprîncene.

Oamenii sînt împuşcati pe străzi cu fluturaşii de salarii și ei îşi pun proteze dentare ca să schimbe sensul cuvintelor și autorii crimelor. Sînt împinși de pe trecerile de pietoni cu btutalitate să poată trece sărăcia plină de clorofilă.
Un ales în vizibilă pierdere de popularitate a promis alegătorilor din cartierul meu că va spăla pe dinţi toţi cîini vagabonzi să aibă un lătrat civilizat şi o muşcătură aseptică. Oamenii aceştia sînt pregătiţi să fure scara primăverii să nu se mai urce în pomi.
Sînt gata să care aerul montan în rucsacuri şi îl ducă acasă. Îşi încălzesc cuvintele la aragaz să nu facă amigtalită în timpul discursurilor interminabile din pieţele publice. Urcă fără jenă vîntul pe acoperişuri să nu cumva să risipească ceaţa din jurul nostru.
Beau ceai făcut din adjective ca biografia să le fie cît mai ornată. Ca să arate mai atletici fac baie numai în apa cu muşchi puternici. De două ori pe săptămînă îşi fac transfuzii cu seva de trandafiri sălbatici să comploeteze părţile ce le lipsesc din suflet.
Din această cauză mă simt un exilat  la mine acasă. Dacă dau cămaşa la o parte inima mea se vede ca o casă nelocuită. În privirea mea soarele se răceşte. În toate  propoziţiile mele stă scufundată deznădejdea ca o moară eoliană din Olanda.
Dacă mă laudă cineva încep să şchiopătez. Dacă sînt fericit cinci minute într-o zi, de ruşine  nu mai ies în lume. Trăiesc în această țară ca şi cînd aş bea cucută să mă însănătoşesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu