miercuri, 8 aprilie 2015

Pot fi corupt şi de un fir de iarbă

După ce am pierdut caietul cu principii timiditatea mea a intrat în revonavare. Politețea a  intrat în reflux. Viaţa nu mai era un tramvai  hodorogit ce traversa anotimpuri cenuşii. Începusem să cînt sub aşternuturi. Nu mai purtam în gînd suspinul crinului abandonat. Se zvonea prin cartier că tristeţile o să plece nemachiate odată cu păsările migratoare. Preotul  găsise cheia de la uşa de intrare în rai, dar era foarte contrariat că se potrivea şi la cea din iad. Furtunile rănilor mele nu mai pricinuiau eclipse de soare și puteam să arăt cu degetul continentele dintre nehotărîrile primăverii.

Nu mai am  principii. În ghivece păstrez doar plante  carnivore care rod permanent oasele subţiri ale singurătăţii. Pot consuma ruj de pe buzele oricărei femei. Cînd  ninge nimeni nu mai mă ia ca martor pentru că nu mai pot stabili sexul oamenilor de zăpadă. În timpul convorbirilor telefonice pe care le am cu bunicul adormit între rădăcinile ierburilor  între silabe aranjez cu grijă cîte un pic de lumină să atragă astrele deasupra lui. Nu-mi mai este rușine să merg la mitinguri cu pumnii strînși în buzunare. Sînt obiectiv cu dragostea și partea intoductivă nu vorbesc despre cît de ușor poate fi prospețimea falsificată. Acum pot elibera din orice femeie cele mai frumoase priveliști. Suport toate riscurile imperfecțiunilor mele, dar nu renunț la preferințele inimii.

Caietul meu cu principii se îngălbenise şi îmi era greu să îl găsesc toamna printre frunzele uscate. Nu l-am declarat nici la obiecte pierdute să nu fiu catalogat un proprietar vitreg care nu are grijă de bunurile sale. Mă pot defini ca partea cea mai liberă a biologiei. Acum accept universul lunar al simţurilor fără să mai invoc vreo negaţie. Trandafirii ce muncesc toată ziua să devină  virili nu-i mai ascund între versuri. Aerul din jurul meu care nu îmbătrîneşte niciodată nu îl mai consider produsul tehnic al unor îngeri. Acum îmi las ideile să protesteze în pieţele publice pentru că modestia poate fi o imensă pimejdie. Suport mult mai uşor nefericirea fără să mă las sponsorizat de tînguieli sau să fac vreun tratament cu nehotărîri. Stocul de iluzii este pe sfîrşite. În numele meu locuieşte tot mai puţină lume care să îşi ceară scuze că nu suportă prea multă iubire. Am devenit atît de nedisciplinat că pot fi corupt şi de un fir de iarbă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu