sâmbătă, 18 aprilie 2015

O să ajung să mă urăsc în taină

Eu am trezit-o pe mama să mă nască pentru că dormea. Era obosită. Devorasem toată lumina din ea ca un haplea. Hai, mamă, scoală-te că vreau să ies în lume să mă fac propagandist al nefericirii. De mic am avut o stare de a nu băga realitatea în seamă. Prima mea iarnă am petrecut-o desculţ să nu o uit. Mai tîrziu făceam antrenamente de patriotism desenând forma ţării pe pămînt din bondari şi gărgăriţe, dar se mișcau permanent spre interior și țineam cu greu hotarele. Participam la jocurile olimpice ale substantivelor numai pentru a nu lăsa minciunile să intre în propoziţii. Nu puteam suporta adjectivele nici spuse de vecini. Întotdeauna erau pline de erori şi defecte. Am învăţat să tac şi să cred în revolta obiectelor.

Cu timpul am ajuns să deranjez și gravitația ce menține cuvintele aliniate în fraze, chiar dacă mă spăl pe dinţi cu pastă care provoacă zîmbete. Chiar dacă dimineața fac gargară cu o soluţie limpede preparată la Ministerul de Externe pentru a-mi învăţa vorbele cu diplomaţia. Ca să nu produc valuri mă îmbăiez într-un pepene verde. Nu îmi place la mare. Are ospitalitatea vicleană și este prea uitucă. Nu am văzut apă să țină minte vreun chip. Prezentul mă ocolește ca pe o bornă kilometrică. Îmi este imposibil să ajung om de stat atîta timp cît îmi păstrez culorile lumii în metafore și libertatea într-o idee tînără.

Mă hrănesc numai cu trandafiri să îmi păstrez locurile natale din nume nealterate. Pentru a obține un zbor mai demn spăl aripile porumbeilor cu un detergent și apoi le parfumez. Nu-mi doresc să-și piardă echilibrul cînd traversează granițele țării. Eu sînt cel ce dau vîntul jos de pe acoperişuri şi-l trimit printre oameni să le mai răcorească rănile. Ca să nu îmi fie dor de mine şi să nu simt distanţele dintre două aşteptări am făcut un tratament contra modestiei. Cîinii din cartier i-am învățat să latre la duşmani numai contra cost. Cu toate astea, nu am talent la trezit. Nu pot trezi poporul din această admirație pentru sărăcie. O doamnă mai în vîrstă  mi-a și zis; "Nu îţi este ruşine de lumea asta mare, du-te şi te revoltă, nu vezi că oamenii sînt împuşcaţi pe la spate cu fluturaşii de salarii şi cupoanele de pensii". Sînt un infidel. Schimb idealurile săptămînal şi nu mai am putere nici să-mi imaginez comenzile ce trebuie date ca țara să nu mai geamă. Nedreptatea lupta pentru a-și perfecționa erorile. Trusa mea de gesturi este neinspirată. Trupul meu pentru a rămîne nepedepsit a dezertat din cazarma spaimelor. Cred că o să ajung să mă urăsc în taină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu