duminică, 8 martie 2015

Iubirea îți caracterizează cel mai bine imperfecțiunile

S-a cam uzat trupul meu purtîndu-l  prin atîtea iluzii. Este din ce în ce mai bun de murit. La prima vedere are îndemînarea unui deșert în devenire. Doar cîteva julituri ici colo. Însă, cînd încep să-mi ascut creioanele fac febră musculară. Cînd ridic fusta unei doamne tinere mă dor mîinile de parcă aş fi ridicat lingouri de aur. Cînd am intrat într-o picătură de ploaie să cad împreună cu ea pentru a simți partea estetică a gravitației din neatenție am picat în decolteul unei doamne și m-am risipit printre colinele ei.

De la un timp corpul meu își costruiește vise și fantezii în regie proprie pregătite să falsifice prezentul. Simțurile intră într-o stare de agresivitate imensă, producînd o panică generală în cuvinte. Trebuie să-i pun la dispoziție o femeie  măcar să o exploreze. Altfel, numele meu îmi stă strîmb pe umeri, iar substantivele pe care le folosesc să urc diminețile în copaci își pierd eficiența. Frigul se întoarce prematur de alb, acoperind realul din fața idealurilor mele. Nu mai pot călca senin pe drumul ce mă duce să mă lupt cu mine însumi.

Trupul meu parcă s-a deteriorat mai mult decît planificasem.  Multe din evenimentele destinate mie  nu le-am trăit din neatenție și neștiință. Instictele mele sînt difuzate în original și fără prescurtări să nu mă simt incoplet și fără viziuni. Dragostea este  o revoluție de sinceritate a tuturor celulelor. Are peisaje mirifice în inimile noastre unde simțim nevoia să ne supunem fără a fi recompensați. Cu îmbrățișările unor femei  poți lega mii de  buchete de trandafiri. Dacă vezi că primăvara întîrzie o vei găsi ascunsă în coapsele ei. Este singura ființă care știe să completeze un proces verbal de fericire.

A început să-mi răsară fire de iarbă pe mîini. Tăcerea mea se întinde ca o împărăție străbătută de autostrăzi de îndoială. Sînt ca o erată a unui zile apuse pe care nu a consultat-o nimeni. Un portret pictat pe apă unui pîrîu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu