sâmbătă, 14 februarie 2015

Tărîmul unde fericirea ajunge mereu cu întîrziere

Dimineața desfac petalele trandafirilor cu telecomanda și dau mierla un pic mai tare să audă şi vecinii. Apoi trag răsăritul la xerox  îl pun sub fotografia mea din cartea de identitate.  Spre seara  fac o copie și amurgului și o depozitez între filele caietului meu cu amintiri. 
Zilnic fac această muncă de necalificat sperînd să acumulez atîta tehnică, încît să asigur succes adevărului. Am văzut puse în mișcare prea multe erori. Îndoielile din sufletele noastre au devenit o obligație. Un prezent atît de sărăcăcios în revoltă nu am mai avut de cînd toată lumea îl citea pe Marx. Hoția nu mai produce suferințe nimănui.

Simt cum mă îndepărtez de mine cu pași mărunți și fără nici un dramatism. Înfrîngerile s-au transformat în agenții de știri. Mă încurajează apariția pe harta țării a fabricilor de salivă. Chiar dacă unii pun grenade în cuvinte și vorbesc în piețele publice, ei par niște partizani răzleți ce își protejează locurile în care se ascund. 
Ar trebui să nu găsim nici un pretext  pentru a configura un viitor salvator. Ca să poți zbura în această țară nu îți rămîne, decît să te arunci de pe un bloc să vezi dacă îți cresc aripi. Ca să îți repeți fericirea trebuie neapărat să te retragi undeva departe de respirația orașului. În ziua de azi îți este rușine de oameni să fii fericit. 
Visele par un port cucerit de ceață. Trenurile sînt pline de oameni bolnavi de inimă care nu mai vor să fie salvați. Văzduhul adormit pe acoperișurile caselor a fumat etnobotanice. Potecile cu iarbă s-au pierdut printre nevrozele satelor. La sărbători baloanele sînt umplute cu aerul din camerele în care avem dreptul de a plînge, iar verbelor extreme cineva le-a pus cătușe de frig. 
Bunăvoinţa politicienilor nu-i, decît o formă perversă a puterii. Amabilitatea lor, devenită meserie, este un mijloc sofisticat de a transporta  sufletul acestui popor spre o deznădejde programată. Am mers atît de departe că acum ne învecinăm cu un absurd drogat. Speranțele noastre se nasc gîfîind, iar idealurile au toate tulburările funcționale să iasă în lume afectate de strabism. 
Nu știu cine ar mai putea recupera țara dintre atîtea strigăte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu