marți, 3 februarie 2015

Mă comport ca un meteorolog ce încearcă să-și prognozeze erorile

Sînt la vîrsta la care limpezesc orbitele meteoriţilor. Sînt obişnuit să locuiesc cu frigul pentru că șlefuiesc mai ușor aureolele. În carnea mea poţi ascunde tot cerul fără să se simtă lipsa  sau stelele să perceapă vreo durere că le-am schimbat poziţia. 
Pot dintr-un surîs să reconstitui o femeie fugită în lume pentru că limbajul trupului ei nu a fost recunoscut oficial ca principal instrument de comunicare pe pămînt de către filologi. S-au găsit astfel de înscrisuri prin peşteri în care trupul femeilor descriau răsăritul de soare. Somnul era schițat sub forma unui  unei femei ce cobora prin lanuri de maci în elegii.

Am atîţia ani, încît mitingurile împotriva singurătăţii au devenit specialitatea mea. În fiecare seară dau petreceri cu femeile divorţate din cartier. Meditez în jacuzzi despre trădările de ţară şi îmi invit  prietenii  să calculeze volumul veștilor triste din anul trecut. 
Ar fi o laşitate din partea mea să mimez interesul faţă de Goethe care spune "Cine nu iubeşte este nevoit să înveţe să linguşească" şi să mă prefac că nu mă interesează noutăţile în materie de dragoste ca  de practicant  educat al ei. 
Nu ştiu la ce m-ar ajuta să cunosc modul de preparare a sute de feluri de mîncare specifice fiecărei ţări în parte şi să nu ştiu singura formula eclatantă a iubirii care înseninează viitorul şi adevărul devine generos. Sînt la vîrsta la care ştiu cu siguranţă că partidul aflat la putere înainte de a se apuca de guvernare îşi însuşeşte ghicitul în cafea pentru a deprinde inexprimabilul din destinul oamenilor şi pentru a răscoli cu indoiala drumul pe care aceştia o vor apucă. 
Sînt la vîrsta cînd nu mai pot aştepta pe trepte. Am o durere chimică în tălpi poate şi pentru că toată viaţa mea am coborît. Pot strivi noaptea cu pieptul pînă ajung lîngă pielea ei. Nu mai las soarele să se urce pe policlinici şi spitale ca apoi să aud că politicienii se preocupă de durerea oamenilor cu căldură. 
La această vîrstă umbra mea nu se mai udă, decît cu vin. Nu încercaţi cu apă sau agheasmă, nu mai încercaţi să mă faceţi din mine o caricatură de capitalist oferindu-mi afacerea secolului, spălatul morţilor pe dinţi. 
Sînt împăcat cu naturalețea erorilor mele. Puținele bucurii sînt pline de noduri să nu se disperseze. Nu am aflat de ce am fost adus pe pămînt pentru că simt cum mă îndepărtez de mine însumi. Pot fi ușor caracterizat după numărul rănilor.
Încă vreau să fiu primit de femei ca un papă. În definitiv, intimitatea este prospețimea vieții noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu