luni, 2 februarie 2015

În țara mea prestigiul hoției ne-a determinat să fim timizi

Din cauza grijilor mi s-au descusut pantofii. Nu mai pot să-mi urmez idealurile mi s-a modificat atît de mult mersul că par un trecător îmbrăcat în apusuri. Am ajuns în cartier un reper de tristețe. Dacă cineva întreabă în orașul meu; unde să mă duc să plîng că la guvern nu mai sînt locuri libere i spune, du-te la casa aceea unde propietarul se hrănește cu trandafiri și găsești chiuvete pentru lacrimi și un un caiet pentru reclamații și sugestii referitor la starea erorilor necontroversate.

Un șomer a reclamat că un domn din opoziția parlamentară a umplut o sticlă cu lacrimile lui pentru a boteza un vapor ce ar urma să care la polul sud toate omisiunile legislative, toate fărădelegile împotriva acestui popor pentru a nu mai ști nimeni și niciodată de ele. 
M-am săturat  să adun aerul acesta ce îmi produce dureri de cap și să-l închid în dulap. M-am tot săturat să cer în stînga și-n dreapta  ajutor de zîmbete depresive. Am ajuns atît de firav că dacă cineva îmi aruncă un covrig de pomană mă prăbușesc sub greutatea lui. Văd că și îngerii de lîngă noi s-au supărat că soarele luminează mai mult la ecuator. Noi avem parte de eclipse și inundații. 
Lumea din Europa ne ține specialiști în deznădejdi. Chiar au hotărît că pe teritoriul țării chiloții sînt opționali și operațiile de prostată și chist ovarian  nu pot avea loc decît pe iahturi medicale. Am fost la bancă cu șeful îngerilor erotici să mă gireze cu adierea aripilor să iau un împrumut pentru a-mi cumpăra medicamente contra glandelor sudoripare. M-au refuzat pe motiv că mă pot ascunde de organele represive între versuri. 
Medicii îți iau banii de pomană. Nu mi-au spus niciodată și nu știam că din cauza sărăciei săruturile mele nu au filigran. Surîsurile nu luminează și îmbrățișările nu pot fecunda. Îmi displace acest capitalismul românesc chior, beteag și hoțoman. Acum înțeleg de ce vorbea lumea cu mine încet, de ce se spăla în șoaptă, de ce nu respira nimeni spre mine. Tuturor le era teamă să nu cad sub greutatea  gîndurilor mele. Acum înțeleg de ce o profesoară eminentă s-a căsătorit cu un negru dintr-un trib necunoscut din Africa sau de ce colegul meu, șef de promoție la medicină umană a ajuns șef de morgă la o grădină zoologică din Suedia. 
Îmi este imposibil să găsesc sensuri pe chipul meu. În toate șifonerele găsesc numai oboseală pusă pe umerașe. Dreptatea mi se pare un supermarket sărăcăcios plin de mărfuri contrafăcute. În patria mea mecanismele perfecte ale furatului au fost omologate. Am devenit incapabil să-mi mai ameliorez năzuințele și să îmi recunosc locurile natale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu