luni, 22 decembrie 2014

Scrisoare către un prieten imperfect ce trăiește pe insula orgoliului

Dragă prietene, aştept să se întunece să-mi pun costumul de baie pentru că la noi în oraș sînt oameni politici ce pot produce inundații ca să își astupe urmele. Nu prea sînt obişnuit să scriu scrisori. La noi la ţară a scrie cîteva rînduri înseamnă a denigra pe cineva sau a pîrî vreun vecin la fisc. Nici nu am un model literar, profesoara de română cu care compuneam teatru erotic contemporan a plecat în Spania să culeagă căpșuni. Într-o zi vrînd să arătăm lumii, eu și profesoara, că avem idealuri şi  sîntem în pas cu moda, că ştim şi noi ce înseamnă dragostea în trei am luat cîinele cu noi pe motocicletă şi prostul, crezînd că-i la fereastră din dormitor lingea trecătorii. 


Nu-ţi mai spun, odată cînd mă uitam pe gaura cheii în garsoniera profesoarei m-a sunat să-mi spună că este plecată de acasă, în timp ce  un bărbat încerca cu gura să îi dizolve sfîrcurile. S-ar putea să mă internez pentru cîteva zile că am cunoscut o doctoriţă, foarte drăguţă, care mă ţine într-o rezervă la spitalul unde lucrează, trei zile pe săptămînă. Eu îi fac ei tratamente. Mi-am făcut din polenul rămas după atîtea emoții o maşină specială. O umplu cu trandafiri şi îmbrăţişări exotice şi merg prin sufletul ei. Îi place foarte mult modul meu de a conduce şi ca să devin un şofer desăvîrşit mi-a măsurat și dioptriile să nu mi se modificat cît am luptat în Afganistan. Cînd mi-a analizat sîngele la microscop mi-a spus că am prea mult spațiu între globule. Acest beteşug s-ar datora faptului că scriu versuri. M-a avertizat că dacă mai continui s-ar putea să mă îmbolnăvesc de dusul la bodegă sau de patriotism.

Ultima dată cînd am fost internat am avut şi cîteva neplăceri. O asistentă medicală venea fix  la miezul nopţii mă trezea din somn şi-mi spunea că am uitat să-mi iau pastila. Mă confunda cu un cioban din salonul vecin care în timp ce-şi tundea oile îşi crestase bărbăţia în zona unde își ținea viitorul.


Într-o noapte cînd din cauza denivelărilor de sidef ale doctoriţei luna nu mai putea produce reflux nişte strigăte cu stucaturi inundase holul spitalului. Am ieşit din rezervă şi ce crezi, era doamna deputat I. pe care o cunoşti, transpirată toată, cu toate şuruburile simţurilor deşurubate. Au băgat-o la mine în cameră. Atunci  mi-am dat seama că simţurile noastre nu sînt nişte hîrtii pe care să le punem la avizier. În situaţii de criză devin ruguri imense.. Mi-e ruşine să-ţi spun, dar un vibrator rămăsese blocat în ea, probabil apăsase pe alt buton aşa cum este obişnuită la parlament.


S-ar putea să nu mă internez mîine. Trebuie să fac rost de o  macara să-mi ridic imaginația din bibliotecă și să o transfer în noul an. Este ca și cum aș salva o specie de trandafiri ce poartă între petale respirația acestei lumi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu