miercuri, 10 decembrie 2014

Am întîrziat la corida cu democrația două mii de primăveri

Mi-am cumpărat un teren pe locul unui fost oraş de care nu se mai ştie nimic. Aici e un punct unde lumea poate fi uitată. Chiar dacă ni s-a diminuat auzul, zîmbitori ne urcăm într-un tren fantomă programat să deraieze. O idee ca un pîrîu plin de strigăte mă frămîntă de mult timp. Vreau să construiesc un poem de mărimea unei case, cu parter şi etaj, cu acoperiş pedagogic din oglinzi ca vîntul să nu se mai simtă timid, cu un coş orientat spre steaua polară. 

Cred că de aici nu vor mai fugi femeile. Vor avea lifturi din baloane umplute cu ozon, marginile paturilor vor fi rotunde ca un val de apă educat. Va fi o locuinţă netemătoare cu suprafaţa utilă de cinci hectare de vise, cu pereţii din trandafiri aţipind, uşi din lemn de stejar cu musculatură. M-am gîndit să aibă şi o sîrmă de rufe unde să-mi agăţ amintirile să se poată evapora mai uşor. Cîţiva copaci cu riduri pe trunchi de la exasperarea mea că nu pot avea aripi stau ascunși după un regret.  Voi avea o cămară unde să-mi păstrez umbrele de zi cu zi, confuziile, respiraţia hîrtiei aşteptînd să fie cucerită de litere şi alte lucrurile nefolositoatre din lumea aceasta.


După ce primarul mi-a semnat autorizaţia de construire am întîmpinat o serie de greutăţi, privind avizele pentru utilităţi. Cei de la telefonie mi-au spus că pot folosi drept fir de telefon aţa cu care am legat singurătatea de imaginaţie, telefoane mobile, nu pot folosi că deviez zborul vulturilor. Mi s-a sugerat că nu ar fi patriotic să folosesc gaze ruseşti, mai bine ar fi să mă încălzesc cu vocile depozitate în numele meu. De lumină nu-mi fac griji, am rezerve ecologice infinite în covorul meu ţesut din păr de cămilă îndrăgostită, dar am şi un generator de curent electric care funcţionează cu combustibilul rămas în cameră după orele de dragoste.


Cînd am văzut-o terminată am avut sentimentul unui copil pedepsit că e prea frumos. Construcţia aceasta, deşi nu era pe tipicul capitalismului, unde vînzarea şi cumpărarea sînt tata şi mama, îmi place. Este într-un cartier sărac în care bărbaţii îşi dau cu ţuică după ras. Nu am vecini staruri porno. În apropiere este un aeroport de unde decolează, numai avioane silenţioase ce-mi cară tinereţea sub formă de abţibilduri undeva în nord.


Am deschis uşa şi am intrat prima cameră , dar numai eram eu, am intrat în camera doua, dar nu mai eram eu cel din prima cameră, în camera a treia şi a patra, nu mai eram eu cel din camara a doua şi a treia. Avea şapte camere. În camera de duminică, ultima, chiar am crezut că sînt un străin. Aici am renunțat la tutun, idealuri, nu am dorit să îmi mai îmi fac nici manichiura. Toate princiipiile lumii au devenit fluturi care nu se grăbeau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu