luni, 22 decembrie 2014

Am dificultăți de respirație de cînd am visat că mă inec

În patria mea mi se părea că toate femeile aparţineau deja altor bărbaţi şi toate bogăţiile acestui popor adunate cu trudă  de mii de ani fusese vîndute , pîrjolite, distruse. Speram că nenorocirea care  se întîmplă este ciorna vieţii mele. Credeam că după ce ne schiţăm pe o coală de hîrtie A4 cum o să trăim, cum o să iubim, cum o să murim cînd vom trece pe curat toate astea o să le îndreptăm o să le facem să fie lizibile, adevărate şi reale. 

Înainte de a rupe ciorna iubirii şi a face corecturile necesare vă spun că de azi înainte nu o să mă mai vedeţi pe mine iscînd primăvara prin pieţele publice numai că şi-a anunţat ea venirea. Nu o să mă mai vedeţi pe mine cu tava de fursecuri întîmpinînd-o pe străzile înguste ale inimii. Nu o să mă mai autoprogramez să-i ţin fusta strînsă să nu i-o ridice vîntul sus şi să-i fugă lumina din pulpe. Nu o să mai ţin cont de zilele de post şi de ora la care s-a anunţat ploaia. Nu o să mai mă bărbieresc şi să mă fac frumos. Nu o să mai dorm zgribulit printre vise ca să-i las ei mai multă plapumă să se învelească.

Dacă vom fi în bucătărie, în staţia de tramvai sau în parcul cu revelaţii am să o dezbrac să o privesc din interior în afară. Coborînd în ea am să aflu și dacă stelele îmi sînt surori.  Nu vedeţi că nu-i vorba de nici o ciornă. Ai iubit riscant, periculos nu ţi-ai luat măsuri de securitate cum îşi iau preşedinţii americani, nu ai dormit cu arma lîngă tine te privește. Aşa va rămîne iubirea ta pentru totdeauna cu iregularităţi. Nu o să mai ai parte de nici un refren, iar studiul tău despre dragoste va rămîne un text cu prescurtări și principii eronate. Ciorna iubirii nu mai poate fi corectată. Nu poţi tăia cu o linie tristeţile şi dezamăgirile şi trece deasupra bucuriile şi detaliile sincerităţii. 

Îmi amintesc cînd îmi punea ea mîna pe umăr, imediat mi se mobilizau simţurile. Emoţiile mă făceau vizionar. Nu ştiu dacă nu cumva deveneam transparent că nu mă puteam vedea singur. Ce puţin îmi trebuia ca să fiu fericit! Nici măcar o rotaţie a pămîntului în jurul soarelui, ci o părticică din ea. Cum îşi arăta şoldurile începeam să sufăr de imprecizie. Degetele, deşi oarbe puteau vedea procesul de transformare a celulelor. Era un ritual în care tot corpul ei se umplea cu o  indisciplină şcolărească. O parte din memorie mi se evapora de eram obligat să mă duc la bibliotecă o lună de zile ca să mi-o reîncarc. Întotdeauna îmi spunem, lasă că ce mi se întîmplă acum nu-i decît o ciornă, voi şterge cu guma şi o trec adevărul. Contemplaţia cosmică a contemporanilor mei nu o pot înţelege,  tocmai aceste ciorne ale vieţii le îndosariază şi le depune în arhiva efemerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu