sâmbătă, 12 iulie 2014

Fac complimente eternităţii să nu creadă lumea că sînt cardiac

Iubirile trecute se depun pe noi ca un praf stelar. Fanteziile se îmbracă în halate albe, iar noi sîntem din ce în ce mai buni de murit. Din această cauză visez cu încetinitorul şi sîngele mi se uzează mai puţin. Poate în acest timp se asfaltează autostrăzile din iad să mă pot deplasa mai uşor între două veacuri.
Am fost din totdeauna un fel de muncitor necalificat, încercînd să imprime viaţa pe lucrurile din jur. Nu prea mi-a reuşit. Faptul că frunzele, drumurile, ierburile nu au certificat de naştere nu am putut să îmi aduc o contribuţie importantă la biografia lor. Apoi, sentimentele mele sînt prea largi, tăcerile au marginile zdrenţuite, iar dimineţile mele sînt case de pariuri unde lumina joacă poker cu idealurile mele.

Pentru că nu am avut un manual de supravieţuire, umbrele nu mi-au fost credincioase şi nu înţeleg nici frigul din frigider ca să nu mai spun de cel de la polul nord. Cînd a murit tata i-am pus în sicriu un telefon nokia cu baterie de cuarţ. De cîte ori sînt trist sau prestigiul soarelui este în scădere îl sun. Dacă nu îmi răspunde mă liniştesc. Înseamnă că este bine şi nu trebuie să mai ia pastile de inimă sau să alerg să-i cumpăr ţigări. Nu s-a iubit prea mult ca să aibă mai multă dragoste pentru ceilalţi. Tăcerile lui erau nişte apusuri necomise.Tata era un creator de trecut perfect. El folosea aceiaşi ordine a cuvintelor cum folosesc soldaţii ce apără graniţele patriei noastre în Afganistan.
Fără să mă întrebe, îi spun că o duc bine. Numai că uşa care dă spre viitor scîrţîie din ce în ce mai tare. Mai am umbră de consumat şi pentru nopţile în care urmează să sărbătoresc toate decepţiile. Miros mai am numai pentru trandafirii  cu care funcţionez. Auz mai am doar pentru descărcările electrice dintre sfîrcurle femeilor, iar respiraţia face manevre militare să poată fi pregătită oricărui sărut. Aşa cum am învăţat de la tine sînt politicos şi fac complimente frumoase eternitătii. Iubesc adevărul pînă devine libertate. Sărăcia nu poate face din mine un braconier.

Ţara este întreagă, dar a apărut o nouă specie de negustori care ne condiţionează emoţiile, fiind calificaţi în micşorea de orizonturi şi justificarea erorilor. Cerul este încă la locul lui, însă îmi este teamă să nu dispară într-o noapte ploioasă cum au dipărut porţile de la şcoala unde am învăţat şi mi-am perfecţionat simţurile. Tată, stai liniştit, nu am nici o şansă să fiu fericit şi să îmi pierd capul sau să stîrnesc invidia vecinilor. Au descoperit şi ei că nu risc eu să fiu fericit ca să îmi crească din nou timiditatea şi lumea să mă arate cu degetul pe stradă ca pe o curiozitate. Suferinţa este asemenea gravitaţiei, mă ţine cu piciorele pe pămînt să nu îmi
 epuizez dorinţa de libertate şi să fiu cît mai aproape de tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu