marți, 17 decembrie 2013

Este multă melancolie într-o țară în care ucigașul convine cu victima la ce oră să aibă loc asasinatul




În planul nocturn al useleului este prevăzută o sărbătoare specială, se vor servi fripturi răscoapte în judecata de apoi, plăcinte cu ambiţii franţuzeşti. Un paragraf mai jos este trecută şi o cursă peste Carpaţi la volanul unui vultur şi un foc de artificii pentru greierii care au început să cînte ode victoriei. 


Mai sînt prevăzute convorbiri telefonice cu poliţia, ambulanţa şi Curtea Constituţională pentru a spitaliza frămîntările neacademice ale pîrîcioşilor şi traseiştilor politici leşinaţi de prea multă imoralitate.Tot în planul acesta obscur este trecut şi un sediu, un fel de mănăstire politică cu pereţii pictaţi cu chipuri de atei. În interior membrii de partid cos după un ritual vechi ciorapii şi lenjeria paralizată de emoţii cu ameninţări şi înjurături. 


Din cînd în cînd mai cade cîte un meteorit semn că toate profeţiile se adeveresc. Afară oamenii dorm în sacii sărăciei, baricadele pe care atît de mult le-am iubit nu mai au instincte, studenţii nu mai au capacitatea de a rupe frontierele politice unde s-au adunat toţi microbii. Din haosul acesta cred că vor scăpa numai cîinii şi artiştii.


Din cauza acestor vremuri în care succesul de o oră este prima treaptă a ratării coşurile caselor sînt oblice, meridianele din creierele noastre, hotărîrile de guvern, orgoliile , conştiinţele, oasele din noi, toate sînt oblice. Nimic nu mai este drept în ţara aceasta. Cuvintele, datorită prafului ridicat de tropăitul partidelor, sînt oblice, geamurile caselor se sparg oblic, copiii scriu versurile lui Eminescu oblic.


Nu stiu cum am mai putea trage linii drepte în următorii ani. Adevărul s-a uzat atît de mult, mai ales pe partea unde românii vin să-şi descrie plînsul și fățărnicia clipei, că nu mai poate fi întregit și valid, decît dacă corectarea lui este scoasă la concurs lîngă piciorele patriei răstignite în mijlocul deșertului. În ţevile pline de suferință care trec prin noi să ne țină numele cît de cît călduț, chiar dacă este atît zgomot în ţară, văd că nu mai bate nimeni. Să fie oare semnalul că o ciumă devastatoare se apropie de noi? Oamenii aceștia dorm în grajdurile în care funcționează fabrici de salivă și de înjurăruri? Nu pot trăi decît lîngă victime? Cred că gurile oblice a acestor domni invocă permanent incapacitatea noastră de a ști să trăim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu