duminică, 1 decembrie 2013

Ascultînd un colonel în rezervă am devenit contemporan cu patria pe care o visez de atîția ani


Tinereţea asta este o tîrfă ce m-a abandonat chiar pe trecerea de pietoni, spunea fostul colonel de armată, acum în rezervă, care dacă îi adun şi anii în care nu a făcut dragoste trece de optzeci de ani. Îmi vorbea la ureche ca şi cînd ar fi fost vreun înger cu aparate de ascultat prin apropiere sau cineva care să-l audă și să îi pună vreun impozit pe cunoștințele lui militare. Parcă ţinea cuvintele în interiorul bastonului de care se sprijinea, scotea unul cîte unul, aţipite, tocmai bune de pus într-un plic şi trimise la un literat-judecător să hotărască el cît timp mai pot fi folosite aceste vorbe şi cîtă viaţa mai au în ele. 


Văd că te interesează politica, îmi spune, acolo unde te duci la şedinţe să ştii de la mine nu sînt oameni, mai de grabă par  nişte costume scumpe care vorbesc.  Ăştia așa au învățat de la familiile lor, îşi încălzesc cuvintele între pulpele femeilor să miroasă frumos și să devină ademenitoare, apoi vin și vi le toarnă vouă în urechi. Nu vezi, oraşul se usucă din cauza sărăciei şi a uitarii, măcar de ar veni cineva să îl cumpere poate în contractul de vînzare-cumpărare vor fi trecute și suferințele oamenilor. Dacă un politician se duce să-şi scoată apendicul aș paria  că doctorul riscă să găsească în el un colţ de ţară. Ca să ajungi la inima lor, că şi-au făcut cale ferată spre inimă, trebuie să ai locomotivă electrică. 


Strugurii nu se mai coc au instalat o eclipsă de soare continuă. Nu îşi mai amintesc că noi am fost odată țărani sinceri asemeni unor ferestre cucerite de iederă  care nu eram obișnuiți să sîngerăm. Acum  calcă peste noi toți cei ce își revendică locul natal în bani încălțați cu cisme ca pe o iarbă a singurătății. După ce voi muri, continuă colonelul, vreau să fiu măturător pe lumea cealaltă. Dacă aici nu am putut înlătura mizeria nici din cartierul meu, măcar să o fac dincolo.Avea colonelul o fantezie de provoca ploaia. Cînd vorbea de politică mă trăgea pe asfalt ca nu cumva respirația lui contaminată de noile vremuri să  usuce cei cîțiva trandafir  de lîngă noi. Nu îmi venea să cread că odinioară a fost un ostaș disciplinat și acum a devenit un rebel în baston. Acest bărbat cred că avea în el o tonă de furie și funcționa cu viscole. Avea o detentă patriotică cum nu mai văzusem.


Cred că noaptea dormea cu vreo stea sub pernă că privirea îi devenise provizorie şi aproximativă. Nimerise într-o existență adversă. Înțeleg că timpul trebuie umplut de oameni, fără moartea noastră el nu poate supraviețui, dar colonelul nu era de acord ca unii dintre compatrioții noștri să ne ia de proști. Noi nu sîntem proștii patriei. Reaua întrebuințare a gîndurilor a celor ce sînt temporar la putere este esența trădării. Cînd m-am despărţit de el m-am întrebat cîți oameni au un sînge atît sever și dintr-o dată am devenit contemporan cu patria pe care o visez de atîția ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu