vineri, 22 noiembrie 2013

Sînt femei care nu doresc să gireze cu frumusețea lor apropierea de Dumnezeu prin dragoste


Doamna aceasta mereu mă surprinde făcînd ordine în bătăile inimii, dar ea își dorește linişte să îşi facă un plan pentru a ști din ce parte trebuie să înceapă să se dezbrace ca să nu eclipseze soarele brusc şi simţurile să îi fie derutate. Nu mă mai întîlnisem cu ea de cînd trandafirii din curte reclamase că singurătatea le izgonise o parte din parfum și cînd am trîntit-o în pat s-au alertat toate superputerile lumii. Stai ușor, zice ea, că rușii  sînt în stare să trimită o rachetă S-300 peste peste noi știu că investiția de la Deveselu nu este finalizată.

Aș putea spune multe despre trupul doamnei, ținînd cont și de momentul zilei în care fac descrierea. Dimineața corpul ei pare un rîu înspumat și îți impune o dorință neîncăpătoare de a te arunca în valuri, la prînz pielea ei pare o coală de hîrtie albă cu  texte scrise de lumină în care sînt invitat să îmi fie dor de ea, iar în asfințit mă cheamă să-i țin de urît tăcerii din cuvintele ei. Eram obligat să fac publică frumusețea doamnei și să nu suflu o vorbuliță despre unele rute erotice blocate sau despre anumite celule expirate din cauza folosinței îndelungate și cu care eu sînt solidar.  Am fost însă șocat  că bărbații din cartierul meu cunoșteau toate aceste amănunte ale trupului ei și nu știam de unde au aceste informații. Un tînăr chipeș ce fusese rănit la degetul arătător în Afaganistan cunoștea și vechiul ei obicei de își unge încheieturile ca să se poată încolăci mai bine.

Am o mie de lei și vreau să-mi cumpăr un avion să zbor acasă la ea. Vreau să observ  cum își ține ea picioare cînd se miră sau dacă poartă sutien cînd norii încearcă să rezolve probleme de hidrotehnică astfel încît ploile să nu inunde colecția ei de rujuri.  Numai că îmi mai trebuie bani pentru avion, vreau să iau unul cu elice să concureze vîntul și să se lase de obiceiul de a teroriza acoperișutrile și nu îmi vine să cerșesc pentru că deja am publicat o poezie pe internet și notorietatea mea este în creștere.
În cele din urmă doamna m-a părăsit, am renunțat și la avion, ceasurile s-au dereglat din cauza fumului de țigară, dar și pentru că începusem să visez bazaconii. Doamna aceasta nu mi-a lăsat loc în viața ei nici cît distanța dintre genunchii  în care eu îi țin mîna cînd sînt la volan să nu produc accidente.Ca să nu o rănesc de cîte ori mă întîlnesc cu ea îmi tai unghiile, leg cățelul la ochi cînd facem dragoste să nu îi fie rușine, iau tratamentul adecvat celor ce nu vor să iubească la distanță. Sînt femei care nu doresc să gireze cu frumusețea lor apropierea de Dumnezeu prin dragoste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu