miercuri, 20 noiembrie 2013

O să vă anunț cînd Dumnezeu va închide circulația pe podul din inima mea și va trebui să ocoliți prin amintirile mele

În inima mea există un pod care pare de unică folosinţă după cît este de subţire. Acesta este construit dintr-o lumină specială adusă adusă între coperţile unei cărţi din oraşul lui Heidegger. Privit de departe are siluieta unui pod stingher care ar putea fi pus în pericol la prima ninsoare. Sînt foarte mulți trecători, unii vin, alții pleacă, se salută între ei ca niște buni locuitori ai inimii mele, alții vorbesc la telefon despre defilarea bucuriilor sau despre interceptarea unor neliniști venite de la meteoriții purtători de boli cosmice.  Ce am observat eu în clipele de contemplație asupra universului este faptul că aerul din jurul lui se limpezește numai dacă surîzi. Pe acest pod misterios se plimbă mai mult femei îndrăgostite. Îmi dau seama că iubesc după modul cum scîrție pilonii sub frumusețea lor, după cum fanteziile lor determină nuferii crecuscuți pe margine să aplaude.

Podul stă între un capăt și altul al lumii adăpostită în mine.  Are bariere electronice și un contor ce numără pașii celor care nu vor să plîngă și se îndreaptă către nord. Sînt gata să jur că am văzut plimbîndu-se pe pod pe contabilul șef al întunericului. Nu îl mai văzusem pe stradă pînă acum, părea un sihastru ce saluta cu pălăria stelele. După cum se uita înapoi parcă dorea să fie lăsat în pace ca să poată însuma în memorie milioanele de umbre lăsate de viețile trecătorilor. Am văzut și poezia ca o cerșetoare lihnită de foame, așteptînd timidă într-un colț să noteze în antologia metaforelor orice adunare generală a simțurilor. În una din zile a apărut  pe pod o delegație de politicieni, păreau oameni serioși pregătiți să elibereze fericirea din grotele unde se turnau amprentele noului regim politic. Un singur membru ieșea în evidență pentru că purta un tablou imens cu Ceaușescu în erectie.

Pe podul din inima mea se aflau cîntăreți ratați, autobuze părăginite cu oameni triști ce mergeau să netezească pielea patriei unde mafioții și-au făcut culcuș. Mai se aruncă cîte un visător în gol să vadă dacă o să-i crească aripile, în tot cazul, nu pot trece cei ce au picioarele puse în ghips și cei ce nu au făcut niciodată un inventar al fulgilor de zăpadă.Cîteodată se rătăcește cîte o adolescentă ce nu știe să șoptească însă are în fese două focuri de tabără și care mă roagă să iau un stingător să îi sting vîlvătaia. Podul este abuzat și de privighetori ca vor să își vîndă CD-urile cu cîntece proaspete, dar mai ales de colecționari de cuvinte. O să vă anunț printr-un sms cînd Dumnezeu va lua hotărîrea de a închide circulația pe acest pod și va trebui să ocoliți prin amintirile mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu