sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nu mai există laboratoare în care să omologăm arterele femeilor ca navigabile și tandrețea ca hartă oceanică

Nu mai este profesional să fii îndrăgostit mai mult de o jumătate de zi de o femeie, apoi viața ți se pare o casă cu multe cotloane și  holuri și niciodată nu bănuim cu cine ne întîlnim pe întuneric. Nu mai este eficient să iubești crezînd că vom putea disciplina mările. Mi se pare că dragostea ne confecționează mănuși din emoții ca în clipa în care încercăm să rupem fericirea ca pe floare necunoscută să nu ne curentăm. 

O jumătate de oră pe bancheta din spate a unei Mercedes este destul. O oră de meditație erotică este de ajuns într-o garsonieră din suburbia a orașuluiunde poți trece în revistă toate formele imprimate de spatele ei pe cearșaful alb. Într-un timp rezonabil trupul ei va face atîtea valuri, încît săruturile naufragiate se vor depune pe mîinile salvatorului ca niște petale roșii. Dragostea a devenit un simbol al degringoladei, este un fel de atestat pe care trebuie să al ai ca să poți păși pe lumea cealaltă.

A venit vremea în care trebuie să credem că în afară de Dumnezeu mai putem fi apropiați și de femei însă pentru peroade scurte de timp atît de mult cît cuvintele rămîn calde după ce le încălzim pe un reșou băgat în priză.. Nu mai este la modă să locuiești prea mult într-o femeie, trebuie să te întorci repede în tine că ți se răcește imaginația. Ceața ți se rătăcește  prin trup și poți pierde agoniseala din memorie, dacă intervine și criza economică devii contemporan cu asteroizi.

După  patruzeci de minute doamna aceasta care mi s-a părut că are o voce medievală și este torturată de principii mi-a spus: ” Vezi că ești tată de cînd ți-ai aprins țigarea și ai responsabilități. După cîtă medicină cunosc copilul trebuie dus să i se facă investigații intelectuale. Pentru că m-ai ținut cu spatele la peretele ăsta ce nu a mai fost încălzit de un deceniu este posibil să facă  pneumonie. Să ne lași niște bani că vreau plecăm la Paris  să vizităm muzeul Luvru.” 

Ce să mai recuperez din veacul acesta cînd îngerii și-au cumpărat biciclete de curse, sfinții părăsesc pereții bisericilor și se duc în chiliile măicuțelor, corurile de copii sînt rezervele de plăceri ale preoților. Iubirea nu mai este de mult o profesie de familie, o meserie în care degetele vedeau mai bine ca aparatele de luat vederi. Altă dată un bărbat reușea să însămînțeze și femeia cu care făcea dragoste și țărîna de sub ea. Făcea pe alpinistul ca să depună săruturi pe sîni, altfel nu puteau să își vadă chipurile. Locurile lui natale le introducea femeilor sub piele la fel cum introduc eu zilele sub poza de pe cartea de identitate. Cînd se amesteca în părul ei creț mereu pornea dintr-un vis. Întinderile nesfîrșite din ele le măsura cu respirația. Acum, doamnele nu mai au gustul unui răsărit, nu mai miros ca prunele coapte incomplet. Nu mai există nici laboratoare în care să le omologăm arterele ca navigabile și tandrețea ca hartă oceanică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu