miercuri, 6 noiembrie 2013

În fiecare toamnă unele femei au inima plină de fisuri și nu au bani să își cumpere ață de cusut

Era așa de frumoasă că mi se micșora viteza cînd treceam pe lîngă ea, parcă nici nu atingea pămîntul. Eram atît de emoţionat că îmi sărea minutarul de ceas, mi se desfăceau nasturii de la cămașă fara să apăs pe telecomandă. În această perioadă de toamnă tîrzie oraşul este invadat de cele mai frumoase doamne care puteau fi văzute. Activităţile sezoniere încetau şi personalul feminin al firmelor erau trecute în şomaj, eventual pînă anul viitor sau pentru totdeauna. La noi în oraş pe lîngă grupurile de mafioţi politici ce trag cu arbaleta în idealurile noastre există şi pelerinajul acestor femei care umblă două săptămîni să îşi definitiveze dosarul pentru şomaj. În această urbe îndoliată de fluturi ce miros a benzină este şi o năuceală frenetică, o atmosferă plină de vise  întrerupte. Ele aduc în fiecare an toamna pe străzile înguste ale orașului. 

Nu am văzut pe niciuna cu flori în braţe sau să arate că sînt ceea ce nu sînt. Întotdeauna grăbite ca nişte studente întîrziate  cine ştie pe unde îşi duc dosarele de şomaj pe trotuare printre ceilalţi trecători ca pe nişte tablouri false de Picasso sa Gauguin. Aceste femei deosebit de frumoase sînt ca nişte frunze anonime ce trăiesc într-un vid biografic şi care toamna mor şi primăvara speră sp renască. Vor trece iarna cum trece un tren de marfă printr-o gară care nu a mai fost încălzită de un deceniu, sperînd că pe lumea cealaltă vor avea locuri bine plătite. Pentru ele nopţile vor înguste şi ascuţite, teama îşi măreşte cadenţa, poveştile de iubire se boțesc, tăcerea devine de cuarţ tăios. În aceste femei  ţevile bucuriei sînt sparte, nu au cheile de la camerele fericirii, inimile le sînt pline de fisuri şi nu au bani să-şi cumpere aţă de cusut.

Sînt puţin rujate, numai atît cît răcoarea dimineții să nu stingă flacăra din suflet, dar şi să-i îndepărteze pe cei ce le-ar putea oferi ceva ce le-ar știrbi suveranitatea. Se deplasează în grup, lăsîndu-mi impresia că este o delegaţie de Fondum Monetar Internaţional care se îndreaptă fără colaci de salvare să salveze națiunea. Dacă ar îndrăzni cineva să le întrebe ce părere au despre capitalismul acesta victorios sau dacă vor în UE cred că  mama acestuia ar  umbla  în negru. În fiecare toamnă  ies să privesc același marș fantomatic în care aceste femei frumose au zîmbetele carbonizate. Sînt ca niște moțiuni de cenzură ce se citesc mergînd de lumină. Chiar dacă toată lumea este ocupată cu viaţa și cu greu găsești  pe cineva să îți dea bună ziua ceva ma șocat. Toate aceste femei erau îmbrăcate în blugi. Erau atît de ficşi pe trupul lor şi le scoteau în relief toate detaliile. Cred că era modul lor de a se revolta. Carnea lor tînără era așa de înghesuită că mă așteptam să strige după ajutor. Trupurile lor sînt  suburbii ale suferinței.

La noi patriotismul se măsoară în valorile furate. Iubirea de țară este găzduită în vile cu sute de camere. Aceste femei frumoase ce se îndreaptă lent către oficiul de șomaj sînt exponatele inocente pe care capitalismul le așteaptă ca un călău la ghilotină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu