luni, 18 noiembrie 2013

Cuvinte cu motorul mic ca inima de fluture

Singurătatea umblă prin cartierul meu ca un utilaj pe şenile şi de fiecare dată trebuie să jur că zăpada este peste dealul acela unde patria a fost trădată chiar de fii săi ne sătui pentru a nu se opri la mine acasă. Dacă ratez şi acum intrarea în paradis cînd am dezlegat iarba din pămînt cu ajutorul unui cuțit de argint, cînd mafioţii dorm înseamnă că sînt un ratat, iar un ratat este un mort de spaimă căruia nu i s-a luat carnetul de identitate. 

Ca să nu mă ratez mi-am amintit numele femeilor de la care am făcut transplant de iluzii. Am retrăit gustul cărnii lor, modul artistic în care abureau geamul cu respiraţia. Le-am iertat pe cele care purtau mănuşi fine de dantelă şi care se scuzau că nu m-au mîngîiat satisfăcător din cauza lor. Ştiu că  am vîrsta arterelor acelor femei cu care am făcut dragoste în vremuri de criză cum o dictatură are are atîția ani cît au vocile care a proslăvit-o.

Ele mi-au supravegheat moartea cu politeţe, mi-au interzis să intru cu mîinile în frigul celor nesinceri să nu îmi orbească degetele și să nu mai vadă cum soarele le răsare în trup. Nu am premiat niciodată lacrimile chiar dacă nu am cunoscut versiunea oficială a fericirii și am fost martorul atîtor alunecări de teren din suflet de am reușit să încropesc o hartă a seismelor. Am jucat la ruleta idealurilor însă de fiecare dată am pierdut în schimb am înțeles de ce păsările nu mor în cîntec lor, de ce libelulele nu mor în aer. Aproape nimeni nu moare la locul de muncă nici măcar veacurile. Cei mai mulți mor în jurul spitalelor din care cauză am propus desființarea acestora sau transformarea lor într-o anticameră unde tăcerea dă autografe.

Cît de mult trebuie perpelită inima unui om ca să devină incomunicabilă, cîte visuri să producem ca să ne ducă la neîmplinire?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu