duminică, 24 noiembrie 2013

Chiar dacă lemnul de brad rămîne tăcut putem citi în atomii lui că a crescut aproape de cer

Patul pe care o așez este din scînduri de brad să miroasă a păduri deportate și damful de oraș abandonat să se risipească. Dacă nu mă credeți vă dau numărul ei de telefon să o întrebați dacă în cameră avem lumină montană și  cearșaful pe care ea urmează să-și imprime spatele face pe reprezentantul prosper al unei firme de parfumuri cu iz de conifere. Femeile nu pot reflecta lumina dacă zgomotul orașului intră pe fereastră și scade prețul aerului, apa din zîmbetele lor se tulbură. 

Pînă o să-mi cumpăr eu un oraș plin de copaci și cu străduțe înguste ca săruturile să pară uriașe nu sînt de acord ca moleculele doamnelor ce pot rămîne însărcinate în următoarea oră să nu fie inundate de o primăvară proaspătă. Nu sînt de acord ca generația viitoare să miroasă a suburbii insalubre, așa cum de azi înainte nu o să mai fiu de acord să se stabilească ziua unor sfinți în care eu sînt obligat să țin post și să nu pot pune gura pe nici un sfîrc fără să se facă un referendum.

Și dușumeaua o am tot din scînduri de brad ca să o simt cum se lasă ușor sub frumuseșea ei cînd se ridică pe vîrfurile picioarele să-și pună amintirile pe șifoner ca pe un ceaslov în care niște tipi necunoscuți și-au lăsat semnăturile neterminate folosind litere chirilice. Ca să par mai îngîndurat decît sînt mi-am cumpărat de la un magazin second-hand tot o masă confecționată din scînduri de brad. Numai la această masă pot număra asfințiturile pe care le-am fumat și pot măsura distanța unde zilnic mă îndepărtez de mine. În vază țin sfîrșitul verii unde încălzesc cuvintele cînd vreau să-i descriu părul mai excitant ca un poem. 

Cînd am luat hotărîrea să colecționez creioane lustruite din lemn de brad nu m-am gîndit nici o clipă că sînt obsedat de reveriile înălțimilor, mai ales ale celor de conifere din care îmi propusesem să fac într-o zi o pereche de pantaloni munților. Uneori cînd ploaia ia locul gunoierilor și spală trotuarele pe gratis mi se pare că sînt o emulație verticală de vise. Nu știam că altitudinile spre care tindeam șînt amețitoarele ascensoare de lumină în care doream din răsputeri să mă urc. Voiam să zbor pînă acolo unde credeam că voi găsi un nou suflet să îl pot schimba cu cel pe care îl am și care este foarte obosit. Idealurile și visele sînt cele mai indicate și sigure autovehicule care te duc la neîmpliniri. Colecția mea de creioane de toate culorile intenționam să o fac complice la descrierea acestei țări unde fericirea nu-i decît o ficțiune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu