marți, 12 noiembrie 2013

Am cunoscut un grup de oameni care au acte în regulă că ţara le-a fost dată ca pradă de război.

Mîine va fi congresul celor ce vor să ajungă în înalta societate. Străzile au fost blocate cu stabilopozi, sub borduri au fost puse grenade, la fiecare colţ de stradă se vînd veste antiglonţ. Este o atmosferă specifică celor care scriu elegii după scenarii premeditate pentru a cîştiga premii post mortem. Am vrut să particip la acest congres, dar pe unde să ajung. Mafioţii reuşesc cel mai bine la astfel de reuniuni. Se înscriu la cuvînt abordează teme cetățenești, parchează democrația lîngă o bordelină de la guvern și povestesc în încheiere cum a pierdut o broșură cu constituția țării într-un bar din Las Vegas în care îți ținea patriotismul. În sală nu aveau voie gărgărițele şi fluturii de noapte să nu cumva să le spioneze doctrina de partid.

La intrare trebuie să spui o parolă care de cele mai multe ori seamănă cu codul unui cont din Elveția. Dacă ești de curînd venit în branșa lor trebuie  să garantezi că te vei sufoca dacă nu lauzi noua epocă sau  că te vei autoexila pe cea mai apropiată stea. Îi văd cei care intră fără să fie întrebaţi sau fără să le ceară certificatul de înrudire cu hienele. Au șobolani pe umeri ca nişte epoleţi mișcători, poartă fanioane cu poze cu haite de lupi, cu familii numeroase de lipitori. Înaintează spre loja capitalismului ca într-un grajd. Am mai participat la un congres  ce s-a ţinut într-o portocală. Era mare înghesuială și umezeală, cam cum ar fi într-un imperiu unde tiranii încălzesc poporul cu lumînarea.

Vedeţi bărbaţii aceia. Fac o umbră de acoperă şi viitorul, au trenuri personale, au rezerve de parastase, nu dau doi bani pe memoria firelor de iarbă. Știu că nu vor rata momentul acestui congres pentru a fi înnobilați. Ei ne vor conduce încă un cincinal. În patria mea sînt mai multe asociaţii pentru protecţia gîzelor ce  nu se mai întorc din moarte, decît pentru protecţia oamenilor. Sînt mai mulţi mecanici ce repară maşinăria ruginită a puterii, decît cei ce împing tramvaiul prezentului spre depoul suferinţelor. De cîte ori strig la ei că au intrat în apele internaţionale ale piraților îmi arată un act gata ştampilat precum că ei au cîştigat războiul şi ţara e o pradă de război. Dorm în faţa oglinzi, sînt dumnezei de carton numai pentru că se au bine cu sfinţii de pe tencuiala scorojită. Deşi deţin în vocabular lor mai puţine cuvinte ca un cîine, în frazele lor sforăitoare au loc alunecări de teren şi inundaţii ca în şitretenia lor să pară geniali. Sînt înclinat să cred că eu sînt personajul dintr-o tragedie antică care şterge sîngele de pe duşumea, folosind drept mop cămaşa scriitorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu