joi, 3 octombrie 2013

Toamna îmi este teamă de amănunte și în prezența femeilor devin un epigon al timidității

Nu am pe nimeni în consiliul de administrație al toamnei ca să le influiețeze deciziile prind programul de lucru, concentrația bioxidului de carbon sau soarta animalelor sălbatice. Am încercat să corup vîntul să nu mai fie așa de nesuferit  să nu provoace dezordine și în preferințele bolilor, dar ca orișice individ cu aere el umblă de nebun pe sub fustele doamnelor. Oamenii să fie deteriorați mai cu delicatețe să fie mai îngăduitori cu condamnarea frunzelor, mai indulcenți cu lumina izgonită în școlile profesionale unde se predă contemplarea. Nu am fost niciodată unde a pictat Goya dar parcă în picturile lui recunosc niște cunoștințe pe care le-am văzut condamnînd de la tribună alfabetul suferinței, spunîndu-se că este plin de litere ratate.

Văd că elanul de a face dragoste s-a diminuat pentru că oamenii sînt preocupați soarta iluziilor, ceața face gafe și intră sub aripile păsărilor, obsesiile au renunțat la modestie. Eu, toamna am o teamă de amănunte și nu mai pot să mîngîi bine și cu viziuni de parcă aș fi un epigon al timidității. Reflexele mele de receptare a undelor de emisie a sfîrcurilor s-au diminuat din cauza ploilor și a faptului că soarele nu mai poate călca iarba care a devenit amară și este cărat cu targa de brancardierii frigului. Nici metaforele nu îmi mai sînt de folos pentru că sîngele curge mai frumos prin femeii, decît orice încercare a mea de a face statistici de inspirație. Toamna, frumusețea se poartă  cu greutate,  destinul este și el amenințat cu fel de fel de ficțiuni, tăcerile așteaptă în culise, dar și în această lume imperfectă am curajul să iubesc aceste erori.

Membrii comitetul director al toamnei chiar dacă vorbesc toate limbile de circulație, i-am auzit la toaletă vorbind limba moldovenească, iar în mașină limba germană, altfel pedala de frînă nu înțelegea comenzile, au multe idei spurcate, multe adevăruri înșelătoare. Spun că toamna este o infirmitate a naturii, este un mod impertinent de a îngălbeni visele oamenilor și deține toată infrastructura cerută ca lumea să intre într-o stare de crispare. Ei nu acordă gratificații nici în situația în care mori, de cele mai multe ori plecarea pe lumea cealaltă este considerată o infidelitate. Eu din cauza toamnei am ajuns să iubesc numai în ineriorul meu, mi-e teamă să ies pe stradă. Nu mai pot să-mi cer scuze că mînile mele au confundat șoldurile unei femei cu ale alteia sau să opresc alunecările de teren ce se întîmplă în propozițiile mele. Mărturisesc că parcă toamna aceasta s-a convertit la democrație ca și patria mea și vrea să fie plătită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu