marți, 8 octombrie 2013

Sînt unii care împrăștie sărăcia peste cîmpiile și colinele acestei țări ca pe un erbicid

M-am ferit să fac publice visele mele. Nu am încredere în cei ce mă suspectează că sar etapele cînd este vorba de dragoste sau că sînt un adept al evaziuni în comercializarea lacrimilor. Pun la îndoială și pe cei care s-au adaptat repede la manevrarea instrumentelor economiei de piață și lasă frigiderul în întuneric ca să nu mai știe să facă cuburi de gheaţă sau pe cei care se uită prea mult înapoi sperînd să vadă mai bine înainte.

Dacă ar fi să încerc o definiție a visului aș spune că este un fel de parvenire a dorințelor noastre. Este singura manifestare frumoasă  care nu face nici un tratament de slăbire ideilor  supraponderale pe care le vehiculează. În visele mele nu o să găsești învinși, indivizi care se străduiesc să scape de pofte. Contemporanii din visele mele nu suferă dacă se ratează sau dacă de fiecare dată se clasează pe primul loc la concursurile de a ne feri de Dumnezeu. Poetul nu fuge de aici decît dacă primăvara îi cere să se culce cu ea.

Am și eu o responsabilitate față de visurile mele, trebuie să le asigur o minimă protecție, ca să nu mai spun că multe dintre ele le-am înfiat de la cei care au trecut în altă lume. Dacă tinerețea ne abandonează prin fel de fel de locuri și nu mai găsim inocența pierdută în praf ca o podoabă, nu voi proceda la fel cu restul lumii trăitoare în visele mele. Cum ar fi ca lumea să vadă în visele mele cum am scos lucrurile din conturul lor și le-am dat eu alte forme. Cele mai multe seamănă cu niște inimi ce bat să înlăture zvonurile că într-o zi vom muri sau că am rugat un vultur prieten cu poemele mele să traseze noi meridiane pămîntului.

Îmi petrec mult timp mergînd pe faleză pentru că am constatat că îmbătrînesc mai lent și nimeni nu știe acest lucru, dar dacă aș expune într-o expoziție visele mele omenirii care încă nu a murit s-ar speria de cît sînt de învolburate și înalte că îmi este teamă să nu supere văzduhul. Cu ajutorul lor construiesc în interiorul poemului o arcă pe care să o umplu cu fericire și să o dirijez prin arterele oamenilor. Ele mă îndeamnă să îi iert pe cei ce au dat nume diferite oamenilor pentru că din punctul de vedere al libertății, egalității și fraternității, toți trebuia să purtăm același nume. Se făcea economie și de formulare și toată omenirea își serba ziua onomastică într-o zi. La fel de bine era ca să nu ne numerotăm casele cum numerotăm filele unei cărți ca dimineața să nu își mai schimbe decolteu în funcție de averea din casa în care intră. Sîngele meu reprezintă granița visurilor. Inima mea este portul central unde acostează submarinele în care s-au turnat filme pornografice. Dacă le ascut mai bine cred că visele mele pot deveni ghilotine pentru cei ce împrăștie sărăcia prin țară ca pe un erbicid. 

Un comentariu:

  1. Imi place combina din poza. Parca e mai optimista decat ideea cu erbicidul si saracia. Si vad ca ai inceput sa pleci urechea la zvonurile cu distrugerea in masa. Nu-i a buna!

    RăspundețiȘtergere