marți, 22 octombrie 2013

Sînt un tip consecvent, capitalismul nu mi-a schimbat metabolismul

M-am adaptat bolilor capitalismului şi am început să compun înjurături rutiere cu alcoolemia de 0,5, deşi pantofii pe care îi port i-am moştenit de la tata din epoca în care nu avea voie să gîndească, decît clasa muncitoare. Chiar zilele trecute după ce am spart solniţa de sare din greşeală, se bronzase  în vara aceasta şi am confundat-o cu nişte ochelari de soare, mă întrebam dacă privighetorile din pădurile patriei au voie să tragă pîrţuri pentru că înainte clasa muncitoare nu accepta aşa ceva.

Acum, pentru că şi aerul este tranzacţionat la bursa de valori cînd mi se stinge ţigara îi fac funeralii naţionale, cu fanfară, aduc de pe muntele Athos preoţi specializaţi în fum şi singurătate. Ideile nu le mai las libere să umble prin oraş cu sensuri scurte, să se însoţească cu toate haimanalele, le ţin în labirinturi confortabile unde vîntul nu are acces decît la garderobă, altfel mi le zăpăceşte de cap. Nu vă spun că de cînd cu economia aceasta de piaţă sînt citat săptămînal ca martor să recunosc pe o hartă pătată cu ruj paradisul. Cînd trimit cîte o scrisoare de bunăvoinţă zăpezii să mă accepte în consiliul de administraţie al primei ninsori o rog pe iubita mea să dea cu limba pe plic să îl lipească pentru a fi mai uşor şi  a-mi ţine cuvintele calde în interior pînă ajunge la destinaţie.

Am uitat istoria imperiilor scrisă pe coja mestecenilor, dacă îmi dau cămaşa la o parte o să vedeţi un tigru fără card care are în fiecare lună altă patrie în speranţa că în vreuna dintre ele va găsi ceva mărunţiş pe jos. Nu mai umplu propoziţiile cu fantezii şi iluzii, dacă mi s-a terminat praful de puşcă înghesui grenade în fiecare literă cum făceam în copilărie, îmbuibam insectele cu mîncare ca să aibă energie să viseze în locul meu. Şi cu apusul mă împrietenesc mai repede, deşi nu prea vrea să-mi spună ce gînduri are cu mine. Nu mă mai cert cu păsările că nu au tradus bine un oftat de-l meu sau pasaje din lucrarea mea de doctorat despre sărăcie pentru că mascaţii ajung la uşă într-un sfert de oră. Cînd mă priveşte cîte o femeie oblic nu mai am acea stare de rău, cînd medicul de familie îmi spune că s-au sfîrşit reţetele compensate şi îmi recomandă să petrec cîteva ore între coapsele unei femei să-mi scadă tensiunea, nu mai regret nici un regim politic şi strig că ăsta este cel mai bun. Mai aveam o îndoială. Nu ştiam dacă în capitalism mai am erecţie şi am accesat un fond european cu care am făcut experienţe la ecuator, la tropice şi la polul nord. La polul nord se schimbase magnetismul de ceva vreme şi pe o pancartă scria cu litere mari; "Sînteţi la polul sud.", dar eu mă simţeam la fel, aşa cum nici capitalismul nu îmi schimbase metabolismul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu