luni, 28 octombrie 2013

De cînd nu mai aud bine sînt mai sincer, mă supăr cînd vreau eu și se pare că sînt mai inteligent

Am probleme cu auzul, de cîte ori pleacă o femeie din inima mea, nu aud nimic. Preventiv îmi mobilasem arterele cu privighetori să le simt fîlfîitul dacă este vreo mişare  primejdioasă în mine. Nu prea am încredere, moartea îmi umblă prin trup cu mare atenție să nu-mi dea vreun ideal jos șă se facă țăndări. Nu ar trebui să mă plîng, alţii au probleme mai mari, de exemplu, un profesor scria într-un jurnal local că din cauza sărăciei nu şi-a plătit întreţinerea la bloc de trei luni şi i-a scăzut virilitatea dramatic, dar după ce nu a plătit nici curentul electric în afara că i-a scăzut magnetismul din braţe pe care îl folosea la îmbrăţişări a suferit o degradare accentuată a cromozomilor că a uitat toate poziţiile în care făcea dragoste.

Mai am și alte beteşuguri, cînd într-o încăpere sînt mai mult de o pereche de sîni nu mă pot concentra, mi se micşorează  mînecile de la cămaşă ca degetele să vadă mai bine dacă ea mă lasă să-i explorez colinele de sub fustă. De multe ori cînd fac exerciţii cu simţurile pentru a le emoţiona la maximum exact în clipa trebuie să mă aplec de-asupra ei îmi aduc aminte că guvernul a scumpit din nou aerul şi ea nici nu mai poate respira profund, și dacă se dezbracă plutește. Să ştiţi că este greu să faci dragoste printre înjurături cum procedez eu din cauza regimurilor politice care capitulează rînd pe rînd și în urma lor rămîne tone de otravă.

De cînd nu mai aud bine, nici nu mai visez că îmblînzesc tigri pentru că ultima oară mi-a mîncat iubita şi nici nu am auzit, mi-am dat seama că este ea după ce am i-am găsit ascuns în tivul rochii un bileţel semnat de un prieten al meu despre care lumea vorbea mai demult  că i-ar fi amant. Nu mai aud ce  fură politicienii, cineva a tras ţara ca pe un paravan gros, antifonat în faţa mea. Mi se reproșează că datorită faptului că nu mai aud bine, nu am scris despre strădaniile oamenilor de a se sustrage suferințelor, despre degradarea programată a demnității. Voiam să îi confecționez Mării Negre o fustă din dantelă albă și Munților Carpați un costum de haine bărbătesc, dar nu am auzit bine măsurile pe care mi le dicta lumina din cauza aplauzelor din parlament la adresa guvernului și am renunțat. Nu ați văzut că neîmbrăcată toți străini se holbează la eternitatea mării și înălțimea brazilor? De cînd nu mai aud bine sînt mai sincer, mă supăr cînd doresc eu, par mai inteligent că mă dau de partea tăcerii, dar nici nu mai am încredere, decît în cei ce își sudează strigătele cu  libertate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu