marți, 29 octombrie 2013

Am pierdut caietul meu cu principii însă nu îmi era de folos pentru că avea prea multe prescurtări

După ce am pierdut caietul cu principii melancolia mea a intrat în revonavare. Viaţa nu mai era un autobuz hodorogit plin de tristeţi, începusem să cînt sub aşternuturi, umbra mea nu se mai dizolva cu atîta repeziciune în iarbă. Mă simţeam bine, se zvonea prin cartier că tristeţile o să plece odată cu păsările migratoare, că preotul a găsit cheia de la uşa de intrare în rai şi toţi aceia care au avut carnete de partid pînă la revoluţie vor sta pe scaune, iar ceilalţi în picioare.Nici toamna cu afecţiunile ei nu mai avea o influienţă prea mare asupra viselor mele. Acestea începuse să se limpezească şi să se admire în oglindă.

Ce înseamnă să nu ai principii: în ghivece am numai plante carnivore care rod permanent oasele subţiri ale singurătăţii, pot consuma ruj de pe buzele oricărei femei, cînd începe să ningă nimeni nu mai mă ia ca martor, cred că pot lucra şi la circ că un talent ieşit din comun să mă deghizez într-un tip flămînd. Între cuvintele convorbirilor telefonice pe care le am cu bunicul ce doarme acoperit cu un strat de iarbă păstrez pastilele ce îmi provoacă bucurie, iar roua pe care o extrag cu motopompele împrumutate de la albine  din trandafiri o folosesc la fabricarea săpunului cu care se spală îngerii. Nu mai caut nici copacul umbros sub care au făcut dragoste Adam şi Eva să văd ce au reţinut ramurile, singurele materiale ce puteau memora în acele vremuri. De mult voiam să vin şi eu cu o femeie în acelaşi loc să îi imităm.

Caietul meu cu principii se îngălbenise şi multe erau prescurtate, aşa că nu îmi pare rău că nu îl găsesc printe cărți. Acum accept cu plăcere orice formă de obrăznicie a trupului unei femei şi cînd văd că i se dereglează şi simţurile îi arăt o aluniţă apărută sălbatic să îi fac emoţiile val vîrtej. Trandafirii muncesc să arate virili, aerul nu mai îmbătrîneşte şi pot băga o doamnă între filele unei cărţi fără să se sufoce, stocul de politeţe a fost epuizat, nu mai las pe nimeni să se ascundă între versurile mele. Nu mă mai minunez ce frumos îi curge sîngele prin artere cînd face dragoste, nu mai mă prefac că ea are nevoie de mine să îi conduc barja cu ovule pe insula unde iubirea nu claxonează. Nu mai privesc înapoi ca să văd mai limpede înainte, acum chiar am curaj să amîn moartea celor care nu au reuşit să termine biblia de citit. Nu mai supun la vot teoreme în ideea că nu ar fi adevărate, nu mai particip la concursul de balonare şi de produs salivă. Noile principii pe care le-aţi primit deja prin poştă, de mîine de dimineaţă mă apuc să le scriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu