miercuri, 23 octombrie 2013

Am jurat că voi plăti pensie alimentară tuturor femeilor care aduc pe lume copii a căror inimă au forma patriei

Stupoarea trandafirilor merită ţinută minte cînd o femeie le îndreaptă tulpina spre soare şi îşi depărtează lent picioarele unul de altul. Această imagine poate fi denumită un flagrant de sinceritate. Sînt garanţiile tulburătoare ale viitorului într-o ţară în care în care totul se surpă, frumuseţea este ştearsă de pe faţa oamenilor. Oraşele sînt sigilate cu minciuni, satele au plecat din graniţele lor şi acum le găseşti într-un format redus. Am fost blestemaţi să ne creăm o cale prin bazalt și nu am ajuns prea departe, deşi ne apropiem cu viteză de locul unde părinții au aceiaşi vîrstă cu copiii lor.

Firele de iarbă se emoţionează atît de mult cînd o femeie îşi aşează sinii pe ele că se aprind boabele de rouă şi pămîntul nu se poate odihni decît cerînd ajutorul rădăcinilor. Acestă este o contravenţie pe care inocenţa o înfăptuieşte împotriva luminii. Pare suspect că într-o asemenea stare de lucruri planeta îşi mai menţine intactă rotunjimea. Aici începe victoria sîngelui şi toate amintirile sînt retrase din circulaţie şi parcate pe teritoriul umbrelor. Gesturi ne demonstrează că iubirea are o greutate moleculară mai mare decît exponenţii celor ce produc suferinţă şi ură. Este portretul robot al speranţei într-o patrie în care oamenii au devenit ierbivori și eşecurile reprezintă principala formă de energie a ratării. Am argumente să cred că ploaia este o talentată imitatoare a lacrimilor. Mereu ajung după ce fericirea a plecat.

Mă obosesc viziunile mișcătoare despre binele națiunii ca şi cînd aş fi descheiat o sută de sutiene. Prezentul intră absent pe fereastră și de fiecare dată fură cîte ceva din viața mea, îmi prescurtează speranța și colac peste pupăză și-ar dori o planificare a consolării. Singurătatea  ca o adolescentă nepoliticoasă îmi bate la ușă asemeni unei adieri de aripă și îmi propune să am o întîlnire prudentă cu asfințitul. Nici nu mă mai electrocutez, curentul electric trece din ce mai greu prin mine. Un inginer ce prepară frigul pentru această iarnă într-o hală ce a funcționat ca o casă de amanet spunea celor din cartier că dacă vor să facă împămîntări pentru fulgere sau rețele de înaltă tensiune eu reprezint materialul ideal. Trăim vremuri în care viața noastră asemenea unei foi de  hîrtie A4 s-a îngălbenit din cauza aberațiilor și toamnelor politice ce nu mai vor să ne părăsească. Această otravă s-a împregnat și în preșurile de la ușa apartamentului și în sforile întinse pe balcoane unde pensionarele întind ultimile rufe din viața lor.

Nu-i nimeni spre apus să îmi numere zilele rămase, orele sînt mai devoratoare ca o haită de lupi. Nu-mi rămîne decît să mă închid într-o femeie să nu-mi dispară și sufletul, deși ador conflagrațiile în care urmează să dispară cei ce își doresc o țară jefuită de slăbiciuni. Am jurat că voi plăti pensie alimentară tuturor femeilor care aduc pe lume copii a căror inimă au forma patriei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu