luni, 7 octombrie 2013

Am cunoscut o doamnă care avea pe degete foarte multe verighete găsite în gunoi

Așteptînd la coadă la medicul de familie să-mi extirpeze o aluniță, locul unde îmi țin  politețea, am cunoscut o doamnă care avea degetele pline de verighete confecționate din toate metalele descoperite pînă acum. În activitatea mea cunoscusem mulți oameni cu afecțiuni, dar pe cineva atît de bolnav să poarte așa de multe verighete nu întîlnisem. Suferințele de orișice fel  reprezintă un început de dezordine universală în celulele oamenilor și cînd ei își iau și  concediu medical au legitimația că din acel moment au voie să călătorească pe drumul către moarte.  

Există multe disfuncții în noi datorate  faptului că am intrat într-un nou mileniu, noaptea dormim cu spatele la soare sau că de multe ori încurcăm siluietele noastre din anii trecuți cînd le așezăm în șifonier. Un prieten de-al meu nu dormea cu soția în pat niciodată ca să nu i se obișnuiască mîinile cu temperatura coapselor ei, cu spațiu dintre sînii și să-i dispară pofta de inspecții noturne sau să nu i se mai pară atractiv să vizioneze viitorul din interiorul ei. De cîte ori venea ora de făcut dragoste își dorea să găsească în pat o altă femeie cu alte îndoieli și alte instrumente de măsurat iubirea. Era exasperat că nu se putea excita, decît lîngă femei necunoscute.

Și eu încercasem să mă culc cu primăvara să devin mai proaspăt. La un moment dat m-am îndrăgostit de un lac albastru, crezînd că pot privi mai bine cerul prin el să văd pe unde o să călătoresc cînd le voi duce vitamine sfinților. Și pentru că umplusem toate chiuvetele de lacrimi, aici  aveam loc disponibil să plîng dacă lacul m-ar fi părăsit și ar fi plecat la alt iaz. Cînd m-am hotărît ca una din zilele săptămînii să o rezerv pentru a muri m-am gîndit că fără trup nu îmi mai pot cere scuze nimănui și pot umbla printre femeile care cred cu putere că se pot elibera prin dragoste. Nu am fost niciodată adeptul metodelor de a-mi tatua pe trup sloganuri de încurajare a simțurilor și nici de a trăi în concubinaj cu singurătatea pentru a mi se îngroșa degetele ca plac femeilor pe stradă.

După ce urmasem un an cursurile de politețe ale unui colegiu din Anglia acum eram obligat să mă tratez la aparatul de extirpat bunele maniere din mine. Nu mai puteam suporta substanțele corozive pe care noul regim politic le împrăștia în viața mea, femeile plecau din mine rînd pe rînd ca dintr-o gară părăsită, prezentul mi se părea că are agenda făcută din timp și eventuala mea fericire nu mai putea fi trecută nici măcar prescurtată. Știam cît de greu este pentru un tip politicos ca mine să ridice fuste să-i chinui simțurile pînă țipă și să îți faci transplant de papile gustative. Deși sînt șomer al dragostei nu am găsit pînă acum o doamnă să mă sponsorizeze cu niște sfîrcuri sau cu puțină căldura din fesele ei. La noi se sponsorizează de obicei partidele care nu știu decît să înfometeze și bisericile care ne sfătuiesc cum să agonisim moarte în noi. Pînă să intru în cabinetul medical, doamna cu multe verighete pe degete mi-a satisfăcut curiozitatea și mi-a spus că se ocupă cu curățenia la Tribunal și de fiecare dată găseşte prin gunoi asemenea piese în urma divorțurilor. Nu le vinde, le pune pe degete, o verighetă aruncată pe lîngă faptul că sugerează  o iubire consumată, înseamnă și că libertatea nu mai dorește să fie politicoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu