vineri, 13 septembrie 2013

Uneori îmi las trupul să facă dragoste și eu ies din mine ca dintr-un echipament de protecție să văd dacă a picat guvernul

Hai să îți arăt cum reacționează sîngele meu cînd tu te ridici pe vîrfuri să pui poza cu chipul mării pe șifonier să îi fie frică prafului să se mai aștearnă. Apropie-te să vezi cum emoțiile mele stau înghesuite pe fiecare metru pătrat din cameră, cum gesturile îmi devin palide și nu mai pot comunica, decît cu inima. Vino să îți explic de ce mi se pare mie că ești soră cu primăvară cînd te așezi lascivă pe canapea, de ce  buchetul de flori pe care ți l-am cumpărat de la o țingăncușă gînditoare vrea să se sinucidă pe genunchii tăi. Trupul tău pare un loc tranzit unde lumina este verificată de cîțiva trandafiri pe o parte și de cîteva crizantame pe partea cealaltă. Din cauza ta pe cearșaf are loc un răsărit, iar norul ce rămăsese încurcat în ramurile unui nuc încerca să învețe dialectul frunzelor ca să ne spună că picăturile lui de apă sînt asemeni lacrimilor, nu lasă vînătăi.

Privește, unde calci tu pămîntul are puls, ierburile acceptă să fie detronate de gîndire, adierea ce are culoarea ochilor tăi protejează metaforele de tristeți. În mine se instalează un om cumsecade, dar trăsăturile legate de sensibilitate și dorința mea de a te  explora prin interior, de unde se vede mai bine fericirea,  devin mai urgente ca  înscrierea în colhozul memoriei. Uite, gîndurile tale le țin aici în buzunarul de la cămașă pe care croitoreasa l-a cusut în dreptul inimii. Este frumos cînd mă prefac că îți arăt diverse lucruri din casă ca moleculele tale ce se pregătesc de dragoste să nu mai fie alarmate pentru a putea semna împreună armistițiul de apropiere.  Accept să fiu neatent cu locul de unde îmi cresc aripile, cu mîinile mele care au luat forma șoldurilor tale, că prezentul din pașii tăi nu există, există mii de răspîntii, numai ca cel mai sensibil loc de pe pămînt care nu este protejat, decît de cîteva fire de păr cîrlionțat să se transforme în alviță.

Vreau să-mi trăiesc veșnicia în brațele tale, în trupul tău se moare cel frumos, în ochii tăi mă înec cel mai bine și toate tipurile de respirație nu-și mai fac efectul. Vezi dacă boala asta a mea a început direct de la inimă și nu de la epidermă după care m-am ascuns. Uită-te cu atenție dacă nu am lăsat vreo ușă deschisă în tine că se pot furișa tehnicienii frigului să îți pună dragostea în frigider. Nu-mi fac prea multe griji chiar dacă vijelia întrerupe curentul electric, cît soare este în tine pot lumina tot cartierul, nu mă sperie că nu îmi găsesc întotdeauna loc de parcare lîngă sufletul tău, important este să pot să-mi odihnesc mîinile între coapsele tale. De multe ori îmi las trupul să facă dragoste, iar eu ies din mine ca dintr-un echipament de protecție și prospectez piața de banalități a vieții și să văd dacă a picat guvernul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu