duminică, 8 septembrie 2013

Toamna singurătatea naște și guvernului îi miroase gura

Muncitorii necalificaţi ai toamnei fac ravagii prin grădini și prin sufletele oamenilor. Eu însumi am văzut cum curgea ceață din gura unui greiere cu vioara stricată. În anumite cartiere din oraș oamenii aveau vînătăi  pe trup din cauza frunzelor ce cădeau cu putere pe umeri. Nu mai ești în siguranță nici sub aripile păsărilor nici în propozițiile sub a cărei piele vrei să te ascunzi.

Prin inima mea văd că umblă o femeie la volanul unui asfințit cam nervos însă în mod sigur s-a  rătăcit din cauza zgomotului de aripi al cocorilor. O înțeleg, nu există decît un sens de mers, dacă încercă să se întoarcă folosind o hartă rutieră unde șoselele sînt trasate cu ruj riscă să intre pe autostrada pe unde circulă morții  care au mașinile reglate la perfecție.

Miroase a nuci și singurătate, dacă vrei să aprinzi o lumînare să lumineze drumul semințelor în țărînă din cauza igrasiei chibriturile nu se mai aprind. Inginerii umbrelor le ajustează de zor arhitectura umbrelor, nu te mai poți lumina nici de la  propria ta voce. Dacă vrei să iubești și la iarnă trebuie să îți cumperi o căruță de lemne să ai cu ce să-ți încălzești cuvintele și părul de pe picioare. Ca să nu se ciobească toate cuvintele din cauza gerului este obligatoriu să bagi un reșou în priză în camera unde ținem cărțile. Cele mai vulnerabile sînt verbele care incită imaginația să facem dragoste.

S-a mai vorbit despre faptul că toamna visurile noastre nu prea mai au combustibil, se deoache foarte ușor și mulți dintre noi devenim laboratoare de distilat tristeți, dar despre faptul că guvernului îi miroase gura văd că nimeni nu spune nimic. Se mișcă greu ca o nouă creație iebivoră, traversînd țara. Promisiunile îngălbenite ne provoacă o revigorare a glandelor salivare.Toamna oamenii puterii ne presară sare pe răni, idealuri și deschid muzee cu speranțele noastre demolate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu