luni, 16 septembrie 2013

SuperBlog 2013 este noua mea locuință unde îmi voi depozita metaforele, începînd cu 1-10-2013



Sînt obișnuit cu numărătoarea inversă, vă pot spune că chiar am foarte multe cronometre acasă, unele atomice altele mecanice. Cu ele măsor viteza cu care femeile mă părăsesc,  cronometrez mai demult iuțeala cu care sufletul meu se desparte de trup, iar acum măsor cu mare atenție timpul pe care îl mai am de lustruit cuvintele pînă începe competiția SuperBlog 2013. Administratorii au fost imparțiali, nu m-au întrebat de ce port girofar la pantofi, de ce am cămașa automată care se deschide cu telecomanda, nici măcar dacă cunosc o parte din dialectele folosite de păsări sau dacă am urcat vreodată primăvară în copaci cu scara. Sînt hotărît să mă înscriu, mai hotărît ca atunci cînd m-am apucat de haltere. Atunci am început antrenamentul ridicînd fustele femeilor, de data asta voi intra în cantonament două săptămîni și voi face ordine în metaforele care mă vor ajuta să cîștig.  Mai am cîștigat o singură dată în viața mea mea la loto. Numerele pe care le-am jucat reprezentau datele din calendar, ale lunii trecute, în care  făcusem dragoste.  Am rămas uluit cînd presa locală a anunțat că județul nostru prin intermediul meu și-a adjudecat marele premiu. Era o sumă imensă cu ajutorul căreia puteam să-i fac vîntului o autostradă suspendată să nu mai am grija lui permanent să îl urc pe acoperișuri să nu îl muște cîinii. Am refuzat premiul cu mare demnitate, poate și puțină solemnitate. În primul rînd nu puteam primi bani nemunciţi că nu eram în nici un grad de rudenie cu politicienii, apoi mai fusesem plătit odată pentru numerele cîștigătoare. Și acum mi se văd urmele lăsate pe trup de îmbrățișările acelei tinere. Dacă ar fi să transform zîmbetele ei în bani ar depăși suma cîștigată la loto. Plus că mi-am făcut concediul de odihnă între pulpele ei pe gratis. Deși, nu s-a sinucis cînd am trecut de la comunism la capitalism o mătușă de-a mea a găsit de cuviință de ciudă că refuz premiul să se arunce după un bloc cu zece etaje sub pretextul că fiind soră cu mama are și ea dreptul la o parte din bani. Voia  cel puțin aceiași sumă pe care ea cheltuise să îmi cumpere eugenia și turtă dulce. Acum pentru că este vorba un fel de întrecere olimpică între inteligențe autohtone am echipamentul necesar să fiu admis în competiție. Va fi o onoare să fiu înfrînt pe stadionul SuperBlog-lui.

Un comentariu: