marți, 17 septembrie 2013

Mă grăbesc să fiu vesel să-mi retrag din circulație regretele să fac dragoste că vine toamna cu obiceiurile ei primitive

Mă grăbesc să nu-mi treacă tinerețea și să nu mai am cu ce să neg eternitatea. Este posibil să îmi pierd și îndemînarea de a îndrepta tulpinille trandafirilor sau de a opri femeile să treacă strada prin locuri periculoase cu privirea. Nu vreau să ajung în situația de a plăti taxele și impozitele de vreo stea din Andromeda și pînă să ajungă banii la destinație să se modifice codul fiscal. Cu cît umblu mai mult prin lume cu atît întorc capul mai puțin în dreapta și în stînga să văd dacă amnezia socială a mai evoluat. Dacă vă mai scriu din cînd în cînd cîte o scrisoare nu o să vă mai povestesc despre relieful și luptele de eliberare de pe alte continente. Am să vă descriu peisaje din sufletul meu pentru că sînt mai interesante, mai realiste și viața mai ușor de transformat în propoziții.

Mă grăbesc să fac dragoste de bună calitate că vine toamna. Acum de cînd facem parte din lagărul capitalist și nu mai avem bacili în țară și anotimpul acesta demolator și-a schimbat obiceiurile. Intră pînă și în dormitoare. Am văzut eu cum s-a înnorat pe cearșaf. Am observat eu, că acoperișurile caselor voiau să plece și ele în țările calde imitînd cocorii, iar ferestrele din cauza presiunii atmosferice aveau insomnii. Viața mea a devenit foarte urgentă. Dimineața are o viteză așa de mare împrospătare că nici nu mai îmi vine să mă încalț cu bocancii mei cetățenești, de proletar să nu  calc din greșeală fericirea. În cele mai multe dintre zile îmi iau pantofii găuriți  confecționați ce știu să meargă prin bioxidul de carbon emis în urma furturilor din orașul meu.

Acum înțeleg de ce tata lua pastile de încetinirea gesturilor, de ce scotea minutarul de la ceas chiar în ziua în care îl cumpăra, de ce micșora cutele valurilor mării cu imaginația. Voia să mai păstreze cele cîteva adieri de tinerețe ce se zvîrcoleau în cuvinte. Avea aceleași dureri ca atunci cînd te pune absent la serviciu sau se stinge vreo stea, dar nu a chemat niciodată ambulanța. Înțeleg de ce era atît de conștiincios să-și aduna umbrele ce se desprindeau din el ca niște file asfixiate de caiet. Le capsa și le aranja într-un dosar ca și cînd ar fi urmat să i-l ceară cineva la intrarea în rai sau în iad. Nu vă gîndiți că dacă am făcut școala profesională de mecanic pentru repararea morilor de vînt mi-am dat doctoratul în ridicarea baricadelor împotriva nimicului. Nu vedeți că și soarele gîfîie cînd ajunge în dreptul meu și că ce am în cap nu mai am si în inimă?  Mi-am cumpărat aparat de aer condiționat să îmi răcorească viitorul. Chiar și partea mea de cer vine cu trenul pînă la gară din cauza acestor tornade politice ce se iscă din senin.

Mă grăbesc să nu-mi treacă tinerețea, deși genunchii ei stau înaintea timpului ca o pavăză. Mă grăbesc să fac dragoste că vine toamna. Mă îngrijorează faptul că lumina devine amară pe unde calcă ea. Faptul că infinitul nu mai face nici un fel de triaj, acceptă oamenii  vii sau morți, fumători sau nefumători. Sînt totuși înțelegător  m-am lăsat convins de această toamnă și mi-am retras regretele din circulație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu