sâmbătă, 14 septembrie 2013

La noi în țară toate lucrurile se fac în pielea goală să se demonstreze că nimeni nu are nimic de ascuns

Viața a devenit imposibilă în cartierul meu, nimeni nu mai visează, concetățenii mei dimineața în loc să facă sport fac exerciții împotriva depresiilor. Păsările fac reportaje despre starea faunei și florei, a tristeților din pădurile și lacurile din apropiere, deși nu au frecvență de transmisie toamna. Dumnezeu nu vorbește cu nimeni să nu se compromită, arhiva cu amintiri a fost inundată, iar umbrele nu mai au nici un discernămînt nici la sate și nici la orașe, au început să se urască în taină.

O doamnă al cărei soț este plecat să apere țara luptînd în Afaganistan în fiecare zi îi excită poza din cartea de identitate cu degetele. O alta specialistă în cascade preda tinerilor de pe strada pe unde singurătatea se retrăge din oraș lecții despre capacitatea acestora de a deveni gineri. Eu îmi văd de treabă,  încurajez contemporanii să respire  să vadă că sînt un administrator mei bun al aerului, decît guvernul, spăl vasele în șoaptă, beau bere fără alcool ca înjurăturile mele să nu se clatină, iar vîntul l-am băgat în cantonament alături de două brize marine.

Sînt îngrijorat că nu nimeni nu dă cu pietre, deși sărăcia este ruda noastră de gradul unu, nimeni nu iese cu buldozerul pe bulevard să înlăture mormanele de nefericire, nimeni nu vine cu aparatul de sudură în piața publică să sudeze strigătele oamenilor. Am plătit un coșar cu puțină funingine să le igienizeze urechile acestor măgari ce își văd liniștiți de preocuparea de a-și găsi noi iubite lîngă acest munte de durere. Nu au acceptat această curățenie socială sub pretextul că ei nu aud cu urechile, acestea sînt folosite în procesul de apărare strategic, dar mai ales pentru a nu le fi jefuită personalitatea de paparazzi.

Din cauza încălzirii globale declarată de guvern într-un moment de criză politică nu mai pot dormi decît în birt să am cu ce mă răcori, pantofii îi țin în frigider să nu se dilate și să mi se schimbe mersul pentru  că nu vreau să înaintez în viitor ca un proletar de stînga care a furat pînă a devenit capitalist de dreapta. Acum sînt două popoare pe acest teritoriu, unul mai numeros unde totul este pierdut și unul mai mic unde totul este cîștigat inclusiv  mărunțișul care se acordă de loteria greacă. Pe harta existenței, unde moartea se prefigurează prin adăugare o zi, o lună, un an, e război în toată regula între cele două subpopoare, numai că luptele au loc ca în primele jocuri olimpice, în pielea goală. Judecătorii nu pot stabili adevărul, decît în pielea goală, profesoarele predau dezbrăcate, medicii ne operează de scandări fără haine și halate. Să nu credeți că este vreo formă modernă a revoltei sau că nu mai suportă hainele pentru că au intrat și ele în mafie, nu, ci pentru simplu fapt că un om cînd vede un alt om gol, goluț nu-i mai trece prin minte că acesta poate lua șpagă și dezbrăcat. Cînd mănînci nu te gîndești niciodată că într-o zi vei muri.

Un comentariu:

  1. Ai dreptate, acum am inteles de ce se fac anumite lucruri care, altfel nu s-ar face... uite aici un exemplu recent: http://lumesievenimente.blogspot.it/2013/09/quo-vadis-romania-mandria-nationala-si.html;

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere