sâmbătă, 28 septembrie 2013

Încerc să cad la învoială cu mine atîta timp cît zîmbetele mele mai miros a săpun

Încerc să cad la învoială cu mine. Nu mai vreau mă las despărțit de ploaie, de singurătate sau de modul cum ea să ridică pe vîrfuri să-și pună în șifonier hainele obosite pe care le-a purtat prin oraș. Deși îmi este indiferentă toamna, acum ne-am certat pe motivul  că  am grațiat frunzele și nu mai avem ce să fumăm, iar anul trecut cînd am dus copacii la coafor mi-a reproșat că frizerița nu era înscrisă la partidul care este la putere în cartierul nostru. Este o înghesuială în mine de fantezii și viziuni cînd doamnăele își lasă sutienele pe spătarul scaunului și umbrele pe umerași însă cînd planeta ajunge în dreptul morții mele mă evită toți ca atunci cînd eram elev indisciplinat. Cînd apăram cu pieptul gol obrăznicia întregii clase eram un fel de erou pe coridoarele școlii iar cînd eram pedepsit prezența mea între eroii mileniului trei  era una primejdioasă.

Avem aceeași inimă însă îndoiala ne împarte în două jumătăți egale, sîngele curge frumos și european prin amîndoi numai că emoțiile se exprimă în două limbi diferite. Umblu prin lume bărbierit, cu unghiile tăiate și cu aripile la vedere să nu se creadă că dezavantajez vreo parte din mine cînd încerc să produc vreun eveniment istoric. Cînd i-am confecționat prima fustă Mării Negre să fie și ea în rîndul doamnelor și să nu mai înece bărbați ce adorm pe valuri iar au fost divergențe, o parte din mine îmi spunea să o fi lăsat-o în fundul gol că din mare ne izvorăsc lacrimile pentru că sînt sărate. Cealaltă parte îmi reproșa că și Munții Carpați merită o pereche de pantaloni că alpiniști urcă la înălțime numai prin văi și au produs răni grave între picioarele munților. Cînd a fost vorba să-mi dedic un poem, despre cît am fost de idiot să cred că un ideolog al comunismului știe exact drumul ce merge spre capitalism, ocolind orașele pline de hoți, studiourile cu regizori ce nu știu să pună în scenă, decît scenarii avînd ca personaj central sărăcia subconștientul meu mi-a zis că asta este o meteahnă de care suferă toți politicienii alături de Marx.

Încerc să cad la învoială cu mine și niciodată nu o să mai încerc să dizolv o femeie să văd dacă mai are rămășițe de dragoste în ea. Am luat hotărîrea să mă angajez numai lucrător cu ora ca un muncitor necalificat cînd îi număr ovulele ca să știu exact cîte mai poate face cadou altor bărbați. Nu o să mai fac greșeala ca să mă aplec asupra unei doamne și să aud de sub ea un glas de bărbat zicîndu-mi; ”Dă-te bă din soarele meu!”. Am aflat de curînd că femeia este singura săgeată din lume care vorbește și cînd ți se înfige în inimă nu mori, dar îți ei concediu medical toată viața. Nu o să mai mănînc friptură de urs, momițe de taur și măduvă de coarne de berbec să par un ratat care se tratează și poate o cad de acord cu mine însumi să nu mai import pupături nesupravegheate de negresă. Nu sînt un bun negociator, dar vreau să cad la învoială cu mine pînă mai pot să amîn viața, pînă moartea răstoarnă certitudinile și zîmbetele mele mai miros încă a săpun.

Un comentariu:

  1. Toate scrierile tale, îmi înseninezi viaţa şi îţi mulţumesc mult pentru asta, Maldoror.
    Ai un har aparte, unic, de-a trata viaţa de zi cu zi şi nemulţumirile, atât de apăsătoare pentru noi toţi şi cred că aşa în stilul tău treci mai uşor peste toate!
    Ai o seară minunată şi un week-end de vis! :)

    RăspundețiȘtergere