luni, 30 septembrie 2013

I-am trecut în fișa postului obligația de a face dragoste cu mine în zilele fără soț ale săptămînii

După ce capitalismul acesta românesc are crampoane ascuțite de curînd a pus bazele unei noi doctrine, economia de piață sexuală. Eu credeam că noua orînduire va accelera viteza de rotație a pămîntului șă trăim și noi mai mulți ani, va impune toamnei reguli științifice ca aceasta să nu mai umble cu buldozerul prin sufletele noastre și să demoleze tot ce găsește în cale. Speram ca noul regim politic să fie instaurat și în cuvinte să nu mai stau să bîjbîi după metafore. Nu mai voiam să merg spre o direcție necunoscută să fiu obligat să fiu neatent la tehnicienii frigului care vor din inima mea să  facă o lampă. Nu mai doream să îmi castrez fanteziile numai pentru a ajunge înalt funcționar public. Mă săturasem pînă în gît să fiu o suferință în așteptare pentru a demonstra că sînt moral.

Pe mine capitalismul m-a prins în Munții Bucegi adunam ciuperci otrăvitoare cu mîna stîngă ca să termin odată cu minciuna și singurătatea, iar mîna dreaptă o țineam între picioarele unei doamne ca să nu devin palid la față din cauza înălțimii. Cămara era plină de sticle goale, umbrele pe care le dezbrăcasem pînă acum erau pușe pe umerași în șifonier, moștenirea mea în unchi și mătuși o țineam între filele Noului Testament ca să îmi dea în continuare lecții de politețe. Eram proprietarul unui popor de insecte în mijlocul căruia trăisem în copilărie și de la care învățasem să visez. Aveam și un început de boală care mă atenționa că nu sînt nemuritor, cîteva hectare de naivitate, sute de dezamăgiri și vreo trei victorii obținute prin abandonuri.

Regretul meu a fost că și iubirea a trecut la capitalism cînd acesta a devenit popular și aerul s-a scumpit, apa nu mai știa, decît să inunde, pîinea, într-o tresărire de orgoliu, cerea modificarea metabolismului și trecerea tuturor organelor interne de la statutul de metabolism ierbivor. Acum este interzis să consideri dragostea un lucru inutil și care nu aduce plusvaloare. O doamnă din tramvaiul 21 căreia  i-am atins din greșeală fesele cu sacoșa mea de proletar, în care car secera și ciocanul, mi-a cerut despăgubiri bustul lui Lenin pe care îl țin în sufragerie. La serviciu o colegă căreia îi trecusem în fișa postului obligația de a face dragoste cu mine în zilele fără soț ale săptămînii m-a acționat în judecată pentru hărțuire, dar și pentru că nu respect contractul de muncă. Cînd i-am spus altei femei că nu are pic de inocență pentru că trăiește în afara trupului, mi s-a apus că sînt plin de defecte că sînt adeptul negațiilor și nici nu pot fi profund pentru că nu am bani. Din cauza acestui capitalism de margine după ce fac dragoste cu o femeie întocmesc un proces verbal de recepție unde specific că trupul ei nu este incomplet și poate produce sentimente în continuare să nu plătesc despăgubiri ulterioare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu