joi, 26 septembrie 2013

Dragostea a intrat în concediul medical cînd a auzit la radio un cor format din politicieni și fotbaliști cîntînd Tatăl Nostru

I se epuizase stocul de dragoste. De cîte ori o vizitam îmi povestea cum mătușile ei au murit pe rînd pentru că fiscul local le luase scaunele în care visau cel mai mine în contul unor datorii pe care le făcuse secolul trecut cînd a trecut în neființă. Nu mai avea chef de nimic, fiecare privire era un incediu nereușit, nu mai avea acel mers senzual care altă dată îmi încurca șireturile de la pantofi, iar buzele ei nu mai simulau acele scurte reflexii despre plăcere. Mi se părea imprudent să mă uit la ea de la spate că nici eu nu mai aveam aceeaşi doză de nerușinare să-i mai susțin fesele cu palmele. Din cauza unor fenomene necunoscute i se lăsase ca două mingi de fotbal desumflate. Prima ipoteză a fost că i se trage de la jocurile olimpice ale feselor la care participase de curînd, iar a doua ipoteză m-a dus cu gîndul la ziarul New York Times unde citisem un comentariu despre faptul că femeile care nu își pun muzică în așternuturi pățesc asemenea accidente.

Dragostea ei își luase concediu medical de aproape o săptămînă.  Din acel moment aerul din jurul ei începuse să îmbătrînească și mi accentuase crizele astm. Eu, dacă nu făceam dragoste conform planificărilor economiei de piață dacă nu mă îmbolnăveam de plămîni  îmi aduceam aminte de profesoara de chimie care ne preda degradarea enzimelor, stînd cu fundul pe catedră și genunchii desfăcuți atît de mult că nu puteai să te mai preocupi de securitatea ta. Împrumutase și defectele  îngerilor din cartier, nu puteai să o contrazici cu nimic că lăsa totul baltă și ducea la calculator să navigheze pe siteurile de socializare.  L-am întrebat și medicul de familie dacă nu ar fi bine să o culc pe un pat de iarbă că ar simți mai bine anotimpurile venind și plecînd, dacă nu ar fi indicat să îi mobilez camera cu privighetori să fie mai puțin bioxid de carbon în cameră sau să încerc o terapie neautorizată și să o violez în lanul de floarea soarelui, poate își revine. Mă simțeam și eu vinovat că nu mai vrea să facă dragoste. Societatea aceasta în care trăim este imprevizibilă, într-o noapte se poate schimba regimul politic și te pomenești că nu mai ai voie să faci dragoste, decît în prezența consiliului local ales prin vot democratic. Consiliul local să zic că îl accept, dar de primar nu vreau să aud pentru că a declarat că dragostea adevărată este în trei unde papilele gustative se dublează iar sfîrcurile femeilor devin la fel de mari precum sînt căpșunile spaniole.

Nu credeam că dragostea poate intra în incapacitate de muncă. Nu îmi închipuiam că iubirea are nevoie instrucțiuni, privind protecția muncii sau de vreun costum special în afară de echipamentul uman standard. Auzisem că unii copii au talent literar că au fost concepuți în clăile cu fîn, alții au ajuns preoți că tații lor în asemenea momente nobile erau nebărbieriți. Pînă la urmă mi-a spus că i s-a diminuat stocul de dragoste cînd a auzit la radio un cor format  din fotbaliști și politicieni cîntînd Tatăl Nostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu