sâmbătă, 10 august 2013

Sînt un tip necuviincios pentru că am talentul de a nu fi pe plac celor care au făcut avere prin viclenie

Străzile orașului sînt pline cu visuri în ruină, statui ale tristeții, oameni condamnați pe viață să sape morminte singurătății. Nu se mai produc revoluții, ne este rușine să vorbim despre ele ca despre un incest. În anticariate nu mai intru, cum cumpăr o carte instantaneu începe să plouă pentru a avea timp să o citesc, dar dacă este un clasic apar și tunetele și fulgerele. Evit  poșta, scrisorile au devenit ilicite ca și cînd nu ne-ar mai interesa depărtările și stelele nu ne-ar mai fi folositoare. La sigurul cinematograf din cartier nu am mai fost de cînd nu mai stau pe bancheta din spate a mașinii. Nu îmi place să văd filme pentru că trebuie să respir ca actorii de pe ecran și cum fac dragoste permanent la plecare sînt complet transpirat și nu mai am puterea să fluier nici după taxi.

Eram pregătit să fiu deportat în sufletul unei femei, aerul nu se mai scumpinse în ultimul timp pentru că privighetorile îl reciclau cîntînd și după orele de program, era o atmosferă propice pentru a face scenarii de a ajunge în paradis. Numai că nimeni nu mă striga, iar dacă aș fi făcut-o eu îmi era teamă să nu mă întorc înapoi în mine. Nici un partid nu a acordat  importanța cuvenită contemporanilor mei care sînt catalogați de regimul de la putere, lipsiți de obraz, necuviicioși, nepoliticoși. Cum să îți abandonezi durerile prin piețele publice să te lepezi de ele în fața guvernului pentru că sînt nedegradabile. Riști să te amendeaze poliția locală și să îți interzică să faci contestație. Cum să umbli printre proletarii, care din cauza sacoșelor pe care le cară vîrsta li se scurge din corp în mîini, cu hainele în derivă, cu simțurile nefardate, cu uimirea rujată asemeni unei stele de cinema?

De asta bat străzile orașului cu pantofii găuriți să nu mă pierd de locurile natale să îi cunosc mai bine pe oamenii fără obraz, necuviincioși, nepoliticoși care îmi amintesc de mine cel ce săpam șanțuri adînci pentru lacrimi. Ești neobrăzat cînd se consideră că numai lor le este îngăduit ceva și ție nu. Ei au voie să joace iubirea la cărți, să treacă cu fast prin dreptul inimilor femeilor, să tușească după coduri erotice. Dacă noi vorbim ne controlează buzele cu aparate speciale să vadă dacă mințim, ne caută sub unghii să nu cumva să ascundem praf de pușcă. Au votat la partid că un muritor neobrăzat nu trebuie să fie fericit, au timp suficient pe lumea cealaltă. Sînt un neobrăzat că am gînduri extreme, că este dreptul meu de a contrazice și de a nu lăsa lumea să moară  comodă. Sînt nepoliticos că îmi doresc ca fotografia mea să nu stea în același album cu al celor lași, sînt necuviincios cînd spun că libertatea nu este completă pînă nu schimbăm moneda națională și matrița să aibă forma inimii, sînt lipsit de obraz pentru că mi-am revendicat dreptul de a nu sta în genunchi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu